main logo
459

Expert: Dodon este gata să sacrifice totul pentru al doilea mandat

Igor Dodon este gata să sacrifice totul de dragul celui de-al doilea mandat prezidenţial, susţine analistul politic Victor Ciobanu.

Expert: Dodon este gata să sacrifice totul pentru al doilea mandatFoto: știri.md

Potrivit agenţiei Infotag, el a menţionat pe facebook că de la cel de-al doilea mandat al lui Dodon nu te poţi aştepta la nimic bun şi tot mai mulţi oameni înţeleg acest lucru, transmite Știri.md.

"Acest lucru se poate observa în toate sondajele, inclusiv în sondajele socialiştilor, unde ratingul Preşedintelui continuă să scadă. Îşi va aminti oare cineva ce a făcut Dodon cu adevărat important în patru ani? Cu excepţia primei săptămâni, când a scos drapelul UE de pe Preşedinţie şi a schimbat numele limbii pe site din RO în MD. Am scris atunci că planul de acţiuni a fost îndeplinit şi mai mult nimic nu va fi, puteţi să vă odihniţi. Ce avem? Apariţii la televizor, şedinţe foto în lanuri de floarea-soarelui, porumb, grâu, călătorii prin toată ţara cu un cortegiu de opt maşini. Şi scheme, scheme, scheme", a spus expertul.

El a criticat Guvernul Ion Chicu pentru lupta împotriva pandemiei.

"Statul nu va ajuta businessul, pentru că bani sunt doar pentru alegeri. Credo-ul economic al guvernului socialist al lui Dodon este că fiecare se salvează cum poate. Moldova şi cetăţenii ei au devenit ostatici ai politicienilor provinciali, pentru care oamenii, economia şi ţara nu înseamnă nimic", a scris Ciobanu.

El crede că Dodon este nervos, încercând să-i înlăture pe concurenţii de pe flancul stâng şi să lanseze cât mai mulţi pe cel de dreapta.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării