main logo
467

Expert: Contradicțiile dintre PSRM și ACUM pot ajunge la un război politic

Schimbul de replici care are loc între PSRM şi blocul ACUM în ajunul alegerilor locale ameninţă să escaladeze într-un război politic.

Expert: Contradicțiile dintre PSRM și ACUM pot duce la un război politicColaj: știri.md

Potrivit agenţiei Infotag, de această opinie este analistul politic Igor Volniţchi, transmite Știri.md.

El a menţionat în ajun, la un post de televiziune, că "anul 2019 nu şi-a dezvăluit pe deplin potenţialul politic", iar în viitor, la orizontul politic ţara ar putea avea "surprize".

"Coaliţia a fost formată iniţial doar din dorinţa formaţiunilor de a răsturna regimul lui Plahotniuc. Şi această coaliţie nu poate rezista mult timp, este nefirească. Ar fi corect ca partidele, ţinând cont de electoratul complet diferit, să prezinte o anumită foaie de parcurs - distrugem toate urmele lui Plahotniuc în politica moldovenească şi mergem la alegeri", a spus el.

În situaţia actuală, expertul propune şase scenarii de evoluţie a situaţiei:

Primul scenariu: blocul ACUM cedează cerinţelor Preşedintelui şi se va produce revizuirea sferelor de influenţă la nivel guvernamental, iar aceasta va însemna că această coaliţia va mai dura ceva timp, măcar până la primăvară;

Al doilea scenariu: destrămarea coaliţiei şi numirea unui "guvern al salvării naţionale" (adică atingerea unui consens şi cu PDM - "I.");

Al treilea scenariu: alegerile parlamentare anticipate.

"Următoarele scenarii depind de Andrei Năstase, dacă va câştiga sau nu alegerile în Chişinău. El poate pierde şi să pună vina pe înfrângere pe alianţa cu socialiştii şi poate face un pas înapoi (să se retragă în opoziţie - "I."). El poate acţiona la fel şi în caz de victorie - să iasă din coaliţie şi, deja în opoziţie, să meargă în alegerile prezidenţiale. Ultimul scenariu ţine de factorul extern, adică actorii externi vor face presiune asupra uneia dintre formaţiunile coaliţiei", a spus Volniţchi.

Politologul Roman Mihăeş a dezvoltat ideea influenţei factorului extern: "aceasta va însemna înlocuirea socialiştilor cu democraţii în coaliţia de guvernare". Potrivit lui, "anume din acest motiv partenerii occidentali nu au permis PDM-ului să se prăbuşească".

"Aici şi constă cauza nervozităţii dintre PSRM şi ACUM. Plahotniuc a fost înlăturat, iar scenariul unei coaliţii cu PDM este posibil", a spus el, fără a exclude şi posibilitatea "menţinerii coaliţiei în componenţa sa actuală, prin reformatarea guvernului".

La rândul său, analistul politic Victor Ciobanu consideră că "betonul" alianţei actuale nu a fost creat în Moldova.

"Şi de aceea, alianţa va dura atâta cât va fi necesar (partenerilor externi - "I."). Acum nu se pune problema destrămării coaliţiei. Şi nici după alegeri", consideră expertul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării