main logo
637

Eurodeputat: Pandemia nu e scuză pentru ca UE să uite de partenerii săi

Pandemia nu este o scuză pentru ca Uniunea Europeană să uite de partenerii săi.

Eurodeputat: Pandemia nu e scuză pentru ca UE să uite de partenerii săiFoto: bursa.ro

Potrivit agenţiei Infotag, astfel a comentat eurodeputatul, vicepreşedintele Partidului Popular European, Siegfried Mureşan, decizia Comisiei Europene de a aloca 140 mil. euro şi de a redistribui alte 700 mil. euro pentru susţinerea ţărilor Parteneriatului Estic.

În declaraţia sa, Mureşan, care este şi preşedintele Comitetului parlamentar UE-RM, recunoaşte că UE "este în criză, iar nevoile de multe ori depăşesc resursele", dar aceasta "nu este o scuză pentru a uita de vecinii care nu sunt în Uniunea Europeană şi pentru care trecerea prin această criză va fi poate chiar mai grea".

El a menţionat că banii "vor fi folosiţi pentru achiziţia de echipamente medicale şi echipamente de protecţie, precum ventilatoare, truse de laborator, măşti, ochelari de protecţie, halate şi costume de siguranţă". De asemenea, o parte din bani "vor fi alocaţi şi pentru pregătirea personalului medical şi de urgenţă sau sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii".

"În plină criză generată de COVID-19, Uniunea Europeană rămâne solidară şi sprijină şi ţările din Vecinătatea estică, începând cu Republica Moldova", a remarcat europarlamentarul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării