main logo
897

Eugen Doga, candidat la prezidențiale? Reacția maestrului

Eugen Doga neagă că ar avea intenția de a candida la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Maestrul, la cei 83 de ani, susține că este președintele muzicii sale și nu-l interesează nimic altceva.

Eugen Doga, candidat la prezidențiale? Reacția maestruluiFoto: ytimg.com

Eugen Doga a comentat zvonurile din ultimele zile care se vehiculează, catalogându-le drept „idee absurdă” legată de numele său în calitate de candidat la alegerile prezidențiale, transmite Știri.md cu referire la cotidianul.md.

„Nu mă interesează această problemă. Mă interesează ceea ce am deja pe vecie. Și am mai spus, că eu sunt președintele muzicii mele. Acest post este de la Dumnezeu, iar eu îi mulțumesc și îl rog să-mi dea sănătate și mulți ani de viață”, este reacția maestrului Eugen Doga.

Precizăm că, în cadrul unei emisiuni, președintele Mișcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu, a declarat că este de acord să renunțe la intenția sa de a participa la alegerile prezidențiale, însă, cu condiția că liderii unioniști Dorin Chirtoacă și Octavian Ţîcu, la fel se vor retrage din cursă și îl vor susține pe Eugen Doga.

La scurt timp, Mocanu a precizat că informația precum că Eugen Doga ar fi potențial candidat la prezidențiale, a aflat-o din spațiul public, fără a oferi detalii.

Înaintea alegerilor prezidențiale din 2016, la fel s-a vehiculat numele lui Eugen Doga drept potențial candidat la prezidenția. Atunci, la fel ca în prezent, maestrul a negat asemenea inițiativă.

Partidul Unității Naționale l-a desemnat pe liderul formațiunii, istoricul Octavian Țîcu, drept candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova.

O decizie în acest sens a fost luată sâmbătă, 25 iulie, în unanimitate, de către membrii Consiliului Politic Republican.

Amintim că Octavian Țîcu și-a anunțat candidatura la prezidențiale încă la 1 februarie curent.

Țîcu este în prezent deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Din partea PAS va candida Maia Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, iar din partea Platformei DA - Andrei Năstase.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării