„Este foarte important ca în viitorul Parlament European să existe eurodeputați care să-și dorească continuarea acestui parcurs pentru Republica Moldova, care să se zbată ca Republica Moldova să intre cât mai repede în Uniunea Europeană, care să se zbată ca Republica Moldova să primească cât mai multe fonduri din partea UE. Acest lucru îl pot obține cetățenii din stânga Prutului pe data de 9 mai”, a declarat oficialul pentru compania Teleradio-Moldova, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Potrivit lui Adrian Dupu, pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, România a decis să deschidă mai multe secții de votare în Republica Moldova pentru a facilita accesul cetățenilor români la scrutin.
„Am avut discuții atât cu Ambasada, cât și cu Ministerul de Externe, în care am solicitat să fie majorat numărul secțiilor de votare pentru a crea condiții pentru ca cât mai mulți cetățeni să poată veni la vot. Înțeleg că era greu să se deplaseze dintr-un raion în altul. Prin acest lucru încercăm să venim în sprijinul lor, dar și să le arătăm că ne dorim să iasă cât mai mulți oameni la vot.”
Oficialul român a menționat că se așteaptă ca la secțiile de votare din Republica Moldova să vină până la 100 de mii de moldoveni cu cetățenie română.
„Ținând cont că estimativ un milion de cetățeni din Republica Moldova au și cetățenie română, bineînțeles, mulți dintre ei sunt plecați în țări din UE, în mare majoritate. Cu toate acestea, sunt sigur că există un număr foarte mare care încă a rămas în Republica Moldova și cred că, în aceste condiții, 50 de mii, 100 de mii de oameni ar avea posibilitatea să iasă la vot. Noi ne dorim ca printr-un număr mare de oameni prezenți la vot să se transmită și mesaje către București, către Bruxelles, că oamenii de acolo sunt interesați de soarta lor, în primul rând, ca țară, dar și de soarta Uniunii Europene.”
Menționăm că Ministerul de Externe de la București a anunțat că va deschide în Republica Moldova 52 de secții de votare pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie. Este un număr mai mare față de europarlamentarele din 2019, când au fost deschise 36 de secții de votare.
Amintim că, la alegerile europarlamentare din 2019, în Republica Moldova au votat aproximativ 38 de mii de moldoveni cu cetățenie română.