sporter Logo
main logo
main logo
358

După cinci luni de blocaje, CMC s-a întrunit, însă ședința s-a încheiat cu scandal

După cinci luni în care ședințele au eșuat din lipsă de cvorum, Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a reușit, în sfârșit, să se întrunească. Consensul a fost însă de scurtă durată, iar ședința s-a transformat rapid într-un nou schimb dur de replici între consilieri.

După cinci luni de blocaje, CMC s-a întrunit, însă ședința s-a încheiat cu scandalFoto: tv8.md

Aleșii locali din PAS și PSRM au acuzat fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) de lipsă de transparență, invocând faptul că ordinea de zi nu a fost făcută publică înainte de ședință. Tensiunile au escaladat, cele mai dure schimburi de replici având loc între șefa fracțiunii PAS și o consilieră MAN, mama primarului Ion Ceban, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

„Doamna Ceban, v-ați dus în biroul alăturat la feciorașul dumneavoastră și i-ați spus să le includă pe ordinea de zi”, a declarat consiliera PAS.

Replica nu a întârziat: „Zina, tu ai trei copii și sunt acasă. Aici eu sunt consilier municipal delegat de cetățeni, nerușinat-o ce ești.”

O mare parte dintre proiectele propuse de MAN au fost prezentate direct în ședință, majoritatea provenind de la Direcția Juridică. Șeful direcției a susținut prezentări timp de peste două ore, iar la un moment dat a intervenit și primarul Capitalei, Ion Ceban, care a cerut includerea unor proiecte pe ordinea de zi invocând termene limită pentru finanțare.

Consilierii PAS și PSRM au afirmat că văd pentru prima dată proiectele propuse și au refuzat să le voteze fără o analiză prealabilă.

„N-am să votez niciun proiect pe care nu l-am văzut. Ori ni le dați cu trei zile înainte, ori măcar asigurați condiții ca să le putem accesa”, a declarat consiliera PSRM Silvia Grigoriev.

Schimburile de acuzații au continuat, unii consilieri invocând lipsa ședințelor comisiilor de specialitate.

„Direcția Locativ-Comunală s-a întrunit ultima dată în ianuarie 2025”, a spus consilierul PAS Mihai Briceag.
„Comisia Socială Educație nu s-a întrunit deloc anul acesta”, a adăugat colega sa, Irina Baran.

În replică, consilierii MAN au respins acuzațiile și au criticat absența colegilor de la ședințele anterioare.

După mai bine de trei ore de discuții tensionate și acuzații reciproce, consilierii PAS au părăsit sala de ședințe, fiind urmați și de cei din PSRM, ceea ce a compromis continuarea ședinței.

tv8.md
Publicitatea ta poate fi aici