Dosarul „kuliok”: Martorul acuzării spune că Dodon știa de camerele ascunse
O nouă ședință de judecată a avut loc în dosarul „kuliok”. Martorul audiat astăzi, 25 februarie, prin videoconferință a fost prezentat de acuzare. Este vorba despre Adrian Radu, fost consilier al lui Vladimir Plahotniuc.
Foto: Realitatea/NewsmakerPotrivit declarațiilor sale, Adrian Radu este persoana care a primit înregistrările video în care apar Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon, în momentul în care celui din urmă i-a fost înmânată o sacoșă („kuliok”), în care, potrivit suspiciunilor, s-ar fi aflat aproximativ 800.000 de euro, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
Martorul a fost întrebat câte camere de filmat se aflau în încăpere în momentul discuției.
„Erau trei unghiuri, trei camere. Una era ascunsă într-o umbrelă. Apropo, eu am avut impresia că Dodon a observat-o. O altă cameră era ascunsă într-o floare, iar a treia era amplasată între niște cărți, lângă acvariu”, a declarat Adrian Radu.
Întrebat de ce crede că Igor Dodon știa că este filmat, Radu a explicat:
„Dodon a stat mult timp și se uita la pești, dar la un moment dat am avut impresia că privirea lui s-a îndreptat către una dintre camere și s-a uitat aproximativ cinci secunde.”
Amintim că, la ședința de judecată din 17 februarie, Igor Dodon a declarat, la rândul său, că știa că era filmat.
După Adrian Radu, a început și audierea lui Piotr Pușcari, primar al orașului Basarabeasca.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, procurorul Petru Iarmaliuc a solicitat instanței ca Adrian Radu să fie adus în fața judecătorilor la revenirea sa în țară.
„Este o responsabilitate și o obligație legală a oricărei persoane care este citată în calitate de martor de a se prezenta în fața instanței de judecată”, explică Iarmaliuc.
Amintim că, în dosarul „Kuliok”, Igor Dodon este acuzat că ar fi pretins și acceptat între 600.000 și un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat din Moldova. Fostul președinte pledează nevinovat.
![]()
![]()