main logo
4439

Dosarul în care ar fi implicați socialiști. PSRM: Fals lansat de regim

După ce PG a emis astăzi un comunicat de presă pe faptul delapidării mijloacelor financiare ale statului prin intermediul unor scheme criminale în procesul de import al energiei electrice în care ar fi implicați socialiștii, PSRM a venit cu o reacție.

Dosarul în care ar fi implicați socialiști. PSRM: Fals lansat de regimFoto: știri.md

Astfel, potrivit PSRM, informația ar fi un fals lansat de ”actualul regim”, transmite Știri.md.

De asemenea, socialiștii au declarat că prin astfel de ”falsuri”, actuala guvernare încearcă să distragă atenția de la adevăratele probleme din societate.

”PSRM condamnă falsul lansat astăzi de unele instituții media politizate, care lucrează în interesul actualului regim. În anunțul făcut de Procuratura Generală, privind investigarea unor acțiuni din 2008, nu figurează niciun nume.

Este obligația oamenilor legii să verifice și să stabilească adevărul, cu toate că acest subiect a fost aruncat în spațiul public de mai multe ori, inclusiv de regimul Plahotniuc.

Înțelegem dorința regimului de la guvernare, care, prin intermediul presei controlate, intenționează să distragă atenția oamenilor de la problemele acute ale societății, cum ar fi scumpirea zilnică a carburanților, scumpirea pâinii și a altor produse alimentare, creșterea prețurilor la materialele de construcție etc.

Prin interpretări forțate ale unor subiecte, regimul antipopular de la guvernare încearcă să acopere nemulțumirea populației legate de măsurile de restricție impuse de autorități și de proasta gestionare a crizei pandemice.

Facem apel la instituțiile media să fie corecte în prezentarea informației și să nu speculeze ori să inventeze fapte care nu corespund adevărului”, se arată în reacția PSRM.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării