main logo
1841

Dorin Recean: Solicit să fie elaborată o Strategie națională a siguranței rutiere

Prim-ministrul Dorin Recean a prezidat ședința Consiliului național pentru securitatea circulației rutiere, la care au participat reprezentanții instituțiilor de stat, partenerii de dezvoltare, membri ai societății civile.

Recean: Solicit elaborarea unei Strategii naționale a siguranței rutiere

La ședință a fost analizată starea actuală a lucrurilor, au fost discutate constrângerile existente și soluțiile pe termen mediu și lung care trebuie implementate pentru a spori securitatea circulației rutiere. Un accent aparte a fost pus pe necesitatea cooperării între autorități și societatea civilă în acest domeniu, transmite Știri.md.

Printre subiectele abordate se numără: responsabilizarea și pregătirea profesională a șoferilor de curse naționale și internaționale, precum și educarea tuturor participanților la trafic. De asemenea, s-a vorbit despre monitorizarea situației pe traseele din țară, pentru a analiza cele mai periculoase segmente de drum, iar acolo unde e cazul - de a lua măsuri imediate de redresare, astfel încât să fie evitate riscurile de accidente rutiere.

Șeful Guvernului a solicitat instituțiilor responsabile să lanseze campanii naționale de sensibilizare pentru șoferi și pietoni. „Obiectivul nostru este o cultură care asigură securitatea cetățeanului în trafic. Educația privind comportamentul responsabil în trafic și cultura de siguranță începe din grădiniță și continuă până în instituțiile care pregătesc șoferi”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.  

Oficialul a vorbit și despre elaborarea urgentă a Strategiei naționale a siguranței rutiere pentru anii 2023 - 2030, care va permite instituțiilor să depună dosare de participare în proiecte internaționale și să atragă investiții. „Solicit, în maxim trei luni, să fie elaborată o Strategie națională a siguranței rutiere care să se bazeze pe cinci piloni: sistemul de management al siguranței rutiere, siguranța vehiculelor, siguranța participanților la trafic, reacția și intervenția în caz de accidente și modernizarea infrastructurii rutiere”, a adăugat șeful Executivului, Dorin Recean.

În anul curent, în perioada 15 - 21 mai, se va desfășura cea de-a 7-a Săptămână globală a siguranței rutiere a ONU, care are drept scop creșterea gradului de conștientizare a siguranței rutiere și de reducere a numărului de decese rutiere cu 50% până în 2030. 

Potrivit statisticilor, anual, în întreaga lume, 1,3 milioane de oameni își pierd viața din cauza accidentelor rutiere.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării