main logo
588

Dorin Recean s-a întâlnit cu Kaja Kallas, la Bruxelles: Ce au discutat

Prim-ministrul Dorin Recean și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, au avut o discuție despre ultimele evoluții în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

Dorin Recean s-a întâlnit cu Kaja Kallas, la Bruxelles: Ce au discutatFoto: Gov.md

Progresele realizate de țara noastră pe calea aderării la UE urmează să fie examinate pe larg astăzi, la cea de-a noua ședință a Consiliului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, pe care cei doi oficiali o vor prezida, transmite Știri.md. 

„Prioritatea Guvernului este să devenim cât mai repede parte a marii familii europene. Pentru noi asta înseamnă pace, stabilitate și un viitor bun pentru copiii noștri acasă”, a spus șeful Guvernului, Dorin Recean. 

La rândul său, Kaja Kallas a reiterat angajamentul solid de a sprijini procesul de reforme în Republica Moldova și parcursul de integrare europeană a țării noastre. În acest sens, a fost menționat impactul Planului de creștere economică și sprijinul oferit prin intermediul Instrumentului European pentru Pace, care ajută Republica Moldova să-și consolideze instituțiile în domeniul securității și apărării. 

Foto: Gov.md

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării