Dorin Recean pleacă la București. Cine mai face parte din delegație
Premierul Dorin Recean va efectua miercuri o vizită de lucru în România. Șeful Executivului va participa la cea de-a doua ediție a Forumului Moldova-România: Capital Bridges 2024.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat că evenimentul este organizat de Bursa de Valori de la București, împreună cu partenerii din Republica Moldova și România, transmite Știri.md cu referire la IPN.
„Este o continuare a primului astfel de eveniment de mare succes care a avut loc în anul 2022. Evenimentul promovează cooperarea economică solidă și interconectarea piețelor de capital dintre Republica Moldova și România”, a notat Daniel Vodă.
Potrivit lui, premierul Recean va avea intervenții în cadrul acestei platforme, unde va vorbi despre necesitatea mai multor investiții, mai multor contacte economice între agenții și businessmenii din ambele maluri ale Prutului.
La eveniment vor participa și președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, premierul României, Marcel Ciolacu, și alți oficiali, printre care și guvernatorii băncilor centrale din ambele țări.
„Participanții vor mai discuta reformele macroeconomice, oportunități de investiții și progrese în sectorul bancar din Moldova, creând terenul pentru îmbunătățirea relațiilor economice bilaterale în contextul aderării Republicii Moldova la UE și sprijinului colosal pe care îl oferă România în acest sens”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului.
Din Delegația Guvernului fac parte ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, și vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Potrivit lui Daniel Vodă, această zi de 27 martie este simbolică. Pe data de 27 martie 1918 a avut loc Unirea Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu Regatul România.