main logo
1083

Dorin Recean, în discuții cu președintele Bulgariei: Aderarea la familia UE, o prioritate

Provocările regionale și globale, reformele implementate de Guvern pentru creșterea bunăstării cetățenilor, precum și intensificarea colaborării moldo-bulgare în domenii-cheie au fost printre subiectele abordate de către prim-ministrul Dorin Recean și președintele Bulgariei, Rumen Radev.

Dorin Recean, în discuții cu președintele Bulgariei. Subiectele abordateFoto: Guvernul Republicii Moldova

De asemenea, oficialii au discutat despre recentele evoluții de securitate din regiune și încercările de destabilizare a societății noastre, pentru a submina perspectivele de integrare în UE, transmite Știri.md.

„În pofida tuturor provocărilor, aderarea la marea familie europeană este o prioritate și avansăm cu fermitate în implementarea reformelor necesare”, a subliniat șeful Executivului de la Chișinău. 

Părțile au salutat înființarea în orașul Taraclia a sucursalei Universității „Angel Kanchev” din orașul Ruse, Bulgaria. Astfel, va fi îmbunătățită calitatea educației și formării profesionale pentru tinerii din sudul țării, condițiile de muncă pentru profesori, iar absolvenții vor primi diplome de studii la specialități acreditate și recunoscute în Europa.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării