Dorin Chirtoacă, în lacrimi: Îmi găsesc liniștea în Cimitirul Central
Dorin Chirtoacă, fostul primar al Capitalei, a declarat, într-un interviu televizat, că locul în care își găsește liniștea este Cimitirul Central din Chișinău. Despre alegerile pe care le-a făcut în viață, Chirtoacă afirmă că nu ar schimba nimic, în pofida greșelilor comise pe plan personal.

Dorin Chirtoacă a fost întrebat dacă există un loc în Chișinău unde merge să se liniștească. „Cimitirul Central. La mormântul părinților, la mormântul unchiului Gheorghe Ghimpu. Acum Eugen Doga și alții. Acolo am dormit o noapte în 2003”, a spus fostul edil al Capitalei, transmite Știri.md cu referire la agora.md.
Acesta a adăugat că, dacă ar fi să aleagă un alt drum în viață, nu ar schimba nimic: „Aș urma același drum. Pentru că am acționat conform principiilor mele. Da, au fost și greșeli, pe plan personal, unele. Dar tot acest drum”.
Fostul primar a mai afirmat că, în momentele grele din ultimii cinci ani, a fost salvat de o persoană apropiată, a cărei identitate nu a dezvăluit-o.
„Dacă m-aș întâlni cu mama pentru cinci minute, i-aș spune că-i mulțumesc pentru educația pe care mi-a dat-o. Chiar dacă asta mă costă”, a adăugat Chirtoacă.