main logo
867

Dolganiuc, despre Năstase: Nu are nicio șansă la Primăria Capitalei

Prin impunere unilaterală şi fără a avea susținerea unui front larg proeuropean, niciun candidat nu are șanse de a câştiga alegerile locale noi din Capitală.

Dolganiuc, despre Năstase: Nu are șansă la Primăria CapitaleiDolganiuc, despre Năstase: Nu are șansă la Primăria Capitalei

Aşa a comentat Valentin Dolganiuc, un fost apropiat al liderului Partidului Demnitate și Adevăr, decizia lui Andrei Năstase de a candida la funcţia de primar al Chişinăului, informează Prime.md

Dolganiuc a lăsat să se înțeleagă că preşedintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, care este partenerul politic al lui Năstase, ar fi fost pusă în fața faptului împlinit. Acesta a mai declarat pentru portalul ziarulnational.md că propunerea unui candidat comun al formaţiunilor proeuropene este singura șansă pentru ca municipiul Chișinău să nu fie adjudecat de socialiști.

Fostul susţinător al lui Năstase mai spune că este nevoie de un For Civic, cu participarea partidelor și a societății civile, pentru a decide dacă liderul DA este sau nu un candidat potrivit.

Anterior, Mișcarea Civică Europeană din Moldova, din care face parte și Valentin Dolganiuc, a făcut un apel către partidele proeuropene să desemneze un candidat comun la alegerile locale din Bălți și Chișinău. Și preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a anunțat, săptămâna trecută, că formațiunea sa va susține un candidat unic al partidelor proeuropene la alegerile locale din Capitală, care se va impune în fața socialiștilor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării