Doina Gherman: Dialogul Parlamentului cu societatea civilă trebuie consolidat
Relația dintre Parlament și societatea civilă trebuie să intre într-o nouă etapă, cu mai puțin formalism, mai puțină birocrație și mai multă participare în procesul decizional. Declarația a fost făcută de vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, în cadrul conferinței anuale „Cooperarea dintre Parlament și societatea civilă”, organizată vineri la Chișinău.
Imagine simbolPotrivit Doinei Gherman, rolul societății civile în consolidarea statului este esențial, deoarece organizațiile civice identifică problemele comunităților înainte ca acestea să fie reflectate în rapoartele oficiale, transmite Știri.md cu referire la IPN.
„Astăzi avem mai multe mecanisme de consultare, mai multă deschidere instituțională, atât la nivel central, cât și la nivel local, mai multă implicare a societății civile în procesele parlamentare decât în trecut, iar acest lucru trebuie consolidat și dezvoltat în continuare”, a declarat vicepreședinta Parlamentului.
Vicepreședintele Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță, a transmis un mesaj video în care a subliniat rolul societății civile în parcursul european al Republicii Moldova. Oficialul european a îndemnat liderii europeni să sprijine aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Vreau să vă asigur că integrarea voastră se va întâmpla. Eu am mare încredere în asta. Eu sunt convins că România și Moldova se vor regăsi în UE împreună”, a spus Nicolae Ștefănuță.
Directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Guido Beltrani, a declarat că dialogul dintre Parlament și societatea civilă contribuie la elaborarea unor legi mai apropiate de realitățile cetățenilor.
„Când aceste două forțe se angajează într-un dialog autentic, democrația înflorește. Când se îndepărtează una de cealaltă, democrația slăbește”, a afirmat Guido Beltrani.
Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Petra Larke, a menționat că implicarea societății civile este importantă pentru consolidarea încrederii în instituții și pentru reziliența democratică a statului. Potrivit diplomatei, reformele și transformările necesare alinierii la Uniunea Europeană trebuie să fie ancorate în întreaga societate.
„Pe măsură ce treceți prin reforme și transformări atât de importante, așa cum este necesar pentru alinierea la UE, este esențial ca procesul să fie ancorat în întreaga societate”, a declarat Petra Larke.
Reprezentantul Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, Sergiu Gurău, a spus că evenimentul arată că dialogul dintre Parlament și societatea civilă este o necesitate.
„Vocea cetățenilor nu se oprește la urnele de vot, ci continuă să rezoneze în sălile de dezbateri, în comisiile parlamentare și în elaborarea politicilor publice”, a afirmat Sergiu Gurău.
Conferința anuală „Cooperarea dintre Parlament și societatea civilă” a reunit deputați, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, autorități publice și parteneri de dezvoltare. Participanții au discutat despre transparența procesului decizional, implicarea cetățenilor în elaborarea legilor și contribuția societății civile la integrarea europeană.