main logo
583

Dodon vrea să afle dacă are dreptul să înainteze un premier

Preşedintele Igor Dodon intenţionează să se adreseze la Curtea Constituţională pentru a obţine o interpretare clară a faptului dacă şeful statului are dreptul să înainteze o candidatură la funcţia de prim-ministru.

Dodon vrea să afle dacă are dreptul să înainteze un premier

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta el a declarat la un post de televiziune, menţionând că, cel mai probabil, se va adresa la Curtea Constituţională luni sau marţi, transmite Știri.md.

„Juriştii noştri de la preşedinţie spun că nu, pentru că, dacă în Parlament nu există o majoritate parlamentară, dacă este imposibil să se adopte măcar o lege, atunci pentru ce să înaintezi un candidat la funcţia de premier? Dar pentru ca mai apoi să nu fie nicio interpretare, va trebui să mă adresez la Curtea Constituţională pentru a clarifica acest lucru. 

Dacă Curtea Constituţională spune că Preşedintele este obligat, atunci, cel mai probabil, imediat după Paşti voi începe negocierile cu fracţiunile, chiar dacă nu există o conducere a Parlamentului, şi voi înainta un candidat la funcţia de prim-ministru. Când există o majoritate parlamentară, totul este clar. 

Două partide înaintează candidatura şi atunci e mai uşor. Dacă nu există majoritate parlamentar ă, atunci va trebui să-mi asum responsabilitatea şi să mă gândesc pe cine să înaintez, iar mai departe să se descurce Parlamentul", a spus Preşedintele.

Potrivit lui, dacă Curtea Constituţională decide că, în situaţia în care nu există conducerea Parlamentului, Preşedintele nu este obligat să înainteze un candidat la funcţia de prim-ministru, atunci el nu va interveni în acest proces.

„Aceasta înseamnă că, dacă deputaţii care au ajuns în Parlament nu vor ajunge la o înţelegere, atunci legislativul va fi dizolvate după 21 iunie", a subliniat Preşedintele.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării