main logo
396

Dodon va promulga modificările la Legea cu privire la Procuratură

Președintele Igor Dodon anunță că astăzi va promulga modificările la Legea cu privire la Procuratură, cele care se referă la schimbarea modalității de selectare a procurorului general.

Dodon va promulga modificările la Legea cu privire la ProcuraturăFoto: sputnik.md

Anunțul a fost făcut de șeful statului în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite Știri.md cu referire la IPN

Astfel, candidatul la funcția de procuror general va fi selectat de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) în baza unei liste propuse de Ministerul Justiției.

Președintele spune că există riscuri că legea privind Procuratura va fi atacată la Curtea Constituțională. 

„Unii experți spun că unele prevederi ar fi anticonstituționale, dar ne-am asumat împreună cu colegii că mergem pe acest proiect. Vom apăra poziția noastră în continuare, dacă va fi necesar și la Curtea Constituțională. Legea va fi promulgată mâine, va intra în vigoare în următoarele zile și începem procesul”, a declarat șeful statului.

În opinia președintelui, un procuror general integru este foarte important, dar odată ce va fi numit asta nu înseamnă că mâine lucrurile în Moldova o să se schimbe imediat pentru că este vorba despre schimbarea sistemului. 

„Procurorul general e începutul procesului. Continuăm cu evaluarea judecătorilor și procurorilor și multe alte lucruri. Și nu trebuie să ne axăm doar pe procurorul general”, afirmă Igor Dodon. 

În opinia lui, nu trebuie ignorate problemele sociale ale oamenilor.

Parlamentul a votat modificările la Legea cu privire la Procuratură pe data de 16 septembrie. Potrivit modificărilor, candidații ajunși în lista care va fi propusă CSP vor fi selectați de o comisie constituită de Ministerul Justiției. 

Din componența Comisiei va face parte ministrul justiției, un fost procuror sau judecător, un expert internațional cu vastă experiență în domeniul procuraturii sau al luptei anticorupție, un reprezentant al societății civile, un expert național desemnat de președintele Parlamentului și un psiholog.

Membrii comisiei trebuie să aibă o reputație ireproșabilă și să aibă minimum zece ani de experiență în domeniul de specialitate.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării