main logo
402

Dodon va merge la Moscova pentru a discuta preţurile la livrarea gazelor

Preşedintele Igor Dodon susţine că în a doua jumătate a lunii august va merge la Moscova pentru a discuta preţurile la livrarea gazelor.

Dodon va merge la Moscova pentru a discuta preţurile la livrarea gazelor

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta el a declarat miercuri seara, la un post de televiziune, transmite Știri.md.

"Pentru noi aceasta este foarte important. Cred că avem şansa reală de a obţine o reducere de 20-30%, deoarece relaţiile dintre Moldova şi Rusia se restabilesc. Aceasta va fi o decizie politică, posibil că o astfel de reducere va fi deja acordată până la 1 septembrie", a spus Dodon.

El a subliniat că noile autorităţi moldovene "au reuşit să facă multe în scurt timp".

"Este foarte important că au fost deblocate relaţiile atât cu Vestul, cât şi cu Estul. Aproape că a fost rezolvată problema continuării programului cu FMI, avem negocieri bune cu Banca Mondială. Am primit o tranşă de asistenţă financiară din partea Uniunii Europene. Rusia a decis să prelungească perioada regimului preferenţial pentru importul producţiei agricole moldoveneşti. Cred că putem obţine şi o reducere la gaze, aceasta chiar dacă Moldova este stat observator în Uniunea Eurasiatică, iar preţurile speciale la resursele energetice sunt menite doar pentru membrii Uniunii", a spus Preşedintele.

În opinia sa, pentru a intensifica dialogul politic cu Rusia, este necesar ca acesta să fie desfăşurat la toate nivelurile.

"Este foarte important ca premierul Maia Sandu efectueze o vizită la Moscova în următoarele zile sau săptămâni. Există invitaţia din partea prim-ministrului Federaţiei Ruse şi aceasta ar trebui folosită. Nu este neapărat să avem o agendă mare pentru o astfel de vizită, este important să dăm semnal că relaţiile se restabilesc la toate nivelurile. Acest lucru m-ar ajuta la negocierea preţului la gaze, prim-miniştrii trebuie, la fel, să comunice", a spus Dodon.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării