174
0
Dodon: PSRM va continua să lucreze în coaliție parlamentară
174
0

Partidul Socialiştilor (PSRM) va continua să lucreze în coaliţia parlamentară şi să depună eforturi pentru a o menţine.

Potrivit agenţiei Infotag despre aceasta, în ajun, după şedinţa Consiliul republican al Partidului Socialiştilor, a declarat Preşedintele Igor Dodon, transmite Știri.md.

Potrivit lui, coaliţia urmează să stabilească ce va sta la baza cooperării ulterioare.

Şeful statului a menţionat că peste 90% din prevederile acordului de coaliţie temporară, semnat între PSRM şi blocul ACUM la 8 iunie 2019, au fost implementate.

"Primul pas a fost făcut. Noi considerăm că trebuie să fie semnat un nou acord ca să înţelegem cum vom acţiona în continuare", a spus Igor Dodon. 

El a menţionat că există anumite probleme care trebuie soluţionate.

"Considerăm că trebuie să ne axăm mai mult pe problemele ce ţin de salarii, pensii, drumuri, aşteptările oamenilor, decât pe concursuri de dragul concursurilor sau pe discuţii despre cine şi în ce funcţie este numit. Oamenii aşteaptă rezultate concrete", a subliniat şeful statului.

În ceea ce priveşte problemele legate de Curtea Constituţională, preşedintele a îndemnat politicienii să se abţină de la orice evaluare politică adresată judecătorilor, deoarece astfel de declaraţii ar putea fi considerate presiuni asupra Curţii Constituţionale.

Preşedintele PSRM, Zinaida Greceanîi, a confirmat intenţia PSRM de a continua să lucreze în coaliţia parlamentară.

"Avem înţelepciunea şi curajul de a merge mai departe, de a susţine coaliţia şi de a face totul pentru ca alegerile locale să se desfăşoare corect în toată ţara", a subliniat Zinaida Greceanîi.

Citește și
article image
Candu: Strategia ACUM-PSRM este ca porțile țării să fie...
0
55
article image
Năstase: ACUM nu trebuia să semneze acordul politic cu PSRM
0
337
article image
Sondaj: Cum apreciază moldovenii primele 100 de zile ale...
0
114
article image
Dodon dezvăluie pentru Kommersant ce i-a spus Bolton în...
2
562