main logo
1958

Dodon: Năstase nu va fi speaker al Parlamentului și să nu viseze

Probabilitatea alegerilor anticipate este foarte mare, dar există șanse că totuși în următoarele doua luni partidele ce au luat un scor mare la alegerile din 24 februarie să ajungă la o înțelegere în legătură cu formarea unei coaliții.

Dodon: Năstase nu va fi speaker al Parlamentului și să nu viseze

O spune Igor Dodon, care a declarat în cadrul unei emisiuni de la un post TV că o coaliție cu socialiștii va putea fi formată numai dacă le vor fi acceptate condițiile, transmite Știri.md cu referire la protv.md.

Șeful statului a declarat că „probabilitatea alegerilor anticipate este foarte-foarte mare, dar șanse mai sunt”.

„Prima ședință a Parlamentului a fost pe 21 martie. Dacă să vorbim despre termeni, trei luni ar expira pe 21 iunie. Cu cât mai aproape va fi termenul de data dizolvării, cred și sper că discuțiile vor fi mai constructive” a spus Dodon.

Întrebat la ce etapă se află negocierile și ce discuții mai poartă socialiștii, Dodon a spus că alte discuții neoficiale nu au mai fost de la întrunirea Consiliului Republican al PSRM.

„Eu, în calitate de președinte, am făcut tot ce am putut. Eu vreau din start să fie foarte clar că tot ce au propus socialiștii nu este întâmplător. Acestea sunt elemente ale programului politic, ceea pentru ce au votat cetățenii. A fost decizia foarte clară a Consiliul Republican unde s-au propus trei blocuri. Discuții neoficiale nu au loc. La această etapă, până când cei din partidele de dreapta nu sunt gata să înceapă discuțiile pentru formarea unui guvern majoritar, funcțional, nu pot exista alte discuții, nici oficiale, nici neoficiale, nimic”.

Totodată președintele a spus că PSRM nu va accepta niciodată ca Andrei Năstase să fie președintele Parlamentului.

„Andrei Năstase nu va fi speaker al Parlamentului și să nu viseze, poate va fi prim-ministru dacă se va înțelege cu Maia Sandu, dacă nu, se va merge la alegeri anticipate”, a menționat Igor Dodon. 

La fel, Dodon a spus că dacă în următoarele aproximativ 2 luni nu se va forma o majoritate parlamentară, atunci el va fi obligat să dizolve legislativul și să declare alegeri anticipate, care potrivit lui ar putea avea loc în toamnă, mai exact în luna octombrie sau noiembrie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării