main logo
606

Dodon, întrebat dacă va mai semna PSRM un nou acord cu ACUM

Șeful statului Igor Dodon consideră că această guvernare trebuie „să meargă mai departe”, dar numai în condițiile semnării unui nou acord între PSRM și Blocul ACUM. Decizia finală le aparține colegilor de coaliție ai socialiștilor.

Dodon, întrebat dacă va mai semna PSRM un nou acord cu ACUMFoto: Știri.md

„Dacă Maia Sandu și Andrei Năstase spun că până aici, haideți să mergem la anticipate. Eu cred că trebuie să continuăm”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la „Jurnal TV”, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

Pe de altă parte, președintele s-a arătat nemulțumit de activitatea unor miniștri și a lăsat să se înțeleagă faptul că PSRM și-ar mai dori câteva fotolii în Guvern.

„Am întrebări față de multe ministere. O să le spun, dar trebuie să treacă 100 de zile. Luna de miere încă mai durează. 

Eu am de gând săptămâna viitoare să vin în plenul Parlamentului cu un mesaj, destul de sincer, pentru că și pe noi ne întreabă oamenii care ne-au votat: Dl Dodon, voi ați obținut cel mai mare număr de mandate, ați dat toată guvernarea, tot Executivul. 

Ei nu se isprăvesc acolo, dincolo. Nu o să dau nume de miniștri, dar văd că nu fac față. Au intrat în ministere oameni noi. Au distrus tot nivelul de mijloc, dar acolo este memoria instituțională”, a comentat Igor Dodon.

Șeful statului mai spune că odată cu finalizarea proiectelor ce țin de reforma Justiției, ar putea fi semnat și noul acord cu ACUM.

„Votăm proiectele în primă lectură, introducem în acord tot ce ține de lectura a doua, semnăm acordul și mergem înainte. Poate chiar săptămâna viitoare îl vom semna”, a presupus Dodon.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării