main logo
570

Dodon i-a numit pe cei care nu au venit la ședință deputați-turiști

Președintele Igor Dodon a spus că parlamentarii care nu au venit azi la prima ședință a noului Legislativ sunt „deputați-turiști”.

Dodon i-a numit pe cei care nu au venit la ședință deputați-turiști

Acesta susține că a semnat decretul de convocare a ședinței cu 24 de ore înainte și nu cu două-trei ore înainte, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md

Președintele a făcut aluzie la faptul că parlamentarii care se aflau în afara țării aveau timp să ajungă la Chișinău.

„Eu am putut să convoc ședința pentru azi-dimineață, la ora 9 sau 10, dar știu că sunt deputați din diasporă (…). Am dat o «sutkă», am preîntâmpinat: «Oameni buni, va fi ședința Parlamentului». Eu știu că Greceanîi le-a zis deputaților ca până pe 25 să fie pe loc. Regret că unii nu au reușit să vină, cel puțin la prima ședință trebuiau să vină toți 101 de deputați”, a declarat șeful statului, la emisiunea Acces Direct, de la NTV Moldova.

Igor Dodon a semnat decretul de constituire a primei ședințe a noului Parlament ieri, 20 martie. 

La ședința de astăzi au lipsit patru deputați, dintre care Maia Sandu, copreședinta ACUM și Andrian Candu, președintele PDM.

Azi-dimineață, Maia Sandu, într-o postare pe Facebook, a scris că nu va participa la ședință pentru că se află la Bruxelles. 

Aceasta i-a reproșat lui Igor Dodon că a convocat ședința pentru astăzi intenționat, pentru că știa că un grup de deputați din blocul ACUM nu se află în țară.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării