578
1
Dodon, despre primele 100 de zile ale guvernului Sandu: Succese și insuccese
578
1

Cu ocazia împlinirii a 100 de zile de la învestirea în funcție a guvernului condus de Maia Sandu, ZdG a solicitat opinia mai multor politicieni din parlament și guvern, dar și pe cea a președintelui Igor Dodon.

Foto: Știri.md

Șeful statului a fost întrebat care sunt, în opinia sa, succesele și insuccesele actualei guvernări, transmite Știri.md cu referire la ZdG.md

Succese: R. Moldova trece în această perioadă printr-un proces complex de resetare, care înseamnă eliberarea instituțiilor de sub controlul unor grupări de interese, tragerea la răspundere a celor care au devalizat țara.

Un pas extrem de important care a fost realizat este faptul că imediat după crearea majorității parlamentare s-a început eliberarea instituțiilor statului din mâinile persoanelor care le-au subordonat unor grupări de interese, a fost votat aproape integral acel pachet de dezoligarhizare propus de partenerii din Blocul ACUM.

Atât eu în calitate de președinte, cât și PSRM, am susținut necondiționat votarea acestui pachet, însă având speranța că majoritatea guvernamentală nu se va limita doar la acesta, dar va începe sa lucreze activ și la înlăturarea problemelor sociale grave cu care se confruntă țara.

Insuccese: Trebuie de ieșit din euforia primei perioade și de revenit cu picioarele pe pământ, la realitățile pe care le avem și la gestionarea lor cât mai bună. Și trebuie să încetăm să facem mereu trimitere la problemele care vin din trecut. Nu-i ajutăm cu nimic pe cetățeni dacă ne plângem toată ziua de moștenirea grea lăsată de foștii guvernanți.

Faptul că fosta guvernare a întreprins multe măsuri populiste care au afectat negativ bugetul de stat – e o realitate, dar pentru cetățeni, inclusiv pentru mediul de afaceri, au fost și unele beneficii directe, pe care nu ne putem permite să le prejudiciem acum în vreun fel.

Dacă ne-am asumat guvernarea, înseamnă că ne-am asumat să identificăm soluții inclusiv pentru a acoperi pagubele făcute de foștii guvernanți, fără să fie afectați cetățenii. Noi ne-am angajat să facem reforme importante împreună, în special, în domeniul justiției, și noi vom susține aceste reforme. Dar nu aș dori să se întîmple ca la final să nu mai aibă cine beneficia de efectele acestor reforme, deoarece populația pleacă în continuare din țară din cauza greutăților.

Pornind de la aceste principii de bază, vreau să vă spun că nu sunt mulțumit: de modul în care funcționează unele ministere, de lipsa unor politici coerente pe domeniile social și economic, de amânarea sau stoparea unor proiecte care aduceau beneficii oamenilor, care puteau fi readaptate și eficientizate.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter