Dodon cere recuzarea judecătorului Vladislav Gribincea din dosarul „Kuliok”
Fostul președinte Igor Dodon susține că dosarul „Kuliok”, în care acesta este judecat, nu mai ține de justiție, ci de influență politică, și cere recuzarea judecătorului Curții Supreme de Justiție Vladislav Gribincea, invocând lipsa de imparțialitate.
Colaj: unimedia.infoÎntr-o reacție publică, Igor Dodon afirmă că, în urma unor declarații făcute de Vladislav Gribincea la Adunarea Judecătorilor, ar deveni tot mai clar că procesul său este influențat politic. Acesta a ridicat întrebarea dacă magistratul face justiție sau politică în sistemul judecătoresc, transmite Știri.md.
Dodon a mai declarat că Gribincea ar fi ajuns judecător nu întâmplător, ci datorită efortului personal și afilierii sale cu conducerea PAS, fiind perceput drept unul dintre arhitecții reformei justiției promovate de actuala guvernare.
În acest context, Dodon a afirmat că există dubii privind obiectivitatea unei eventuale decizii în dosar și a sugerat că orice altă soluție decât o condamnare l-ar descalifica pe magistrat în fața factorului politic. Totodată, el a invocat declarații ale șefei statului privind necesitatea unor hotărâri „curajoase”, inclusiv în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor.
Avocații lui Igor Dodon au depus o cerere de recuzare a judecătorului Vladislav Gribincea, invocând motive pe care le consideră serioase și bazate pe fapte concrete, inclusiv declarații publice care, potrivit apărării, ar anticipa evoluția procesului.
De asemenea, Dodon a precizat că avocații săi nu au participat la ședința de judecată din 1 aprilie 2026, motivând că completul nu este constituit în mod deplin, ceea ce ar afecta dreptul la un proces echitabil.
Dosarul „Kuliok” a fost reluat de la zero la începutul lunii noiembrie 2025, după modificarea completului de judecată. Până în iunie 2025, cauza a fost examinată de magistrații Ghenadie Eremciuc, Ion Malanciuc și Stella Bleșceaga, care era și președinta completului.
Ulterior, Ion Malanciuc a fost numit judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de șase ani, ceea ce a dus la suspendarea ședințelor. În locul acestuia a fost desemnat Vladislav Gribincea, iar prima ședință în noua componență a avut loc pe 25 noiembrie 2025, la Curtea Supremă de Justiție.
Urmărirea penală în acest dosar a fost reluată pe 18 mai 2022, la o zi după ce Curtea de Apel Chișinău a anulat integral decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, care menținea ordonanța de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Igor Dodon.
Cazul are la bază o înregistrare video din iunie 2019, realizată în timpul unei întâlniri dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, în care liderul PDM i-ar fi oferit lui Dodon o pungă neagră în care s-ar fi aflat bani.