main logo
825

Dodon, către PSRM-ACUM: Urmează o perioadă grea și încărcată

Urmează o perioadă grea și încărcată. Vă îndemn pe toți să dați dovadă de maximă înțelepciune în perioada electorală.

Dodon, către PSRM-ACUM: Urmează o perioadă grea și încărcatăFoto: știri.md

Apelul a fost făcut de șeful statului, Igor Dodon, către membrii alianței de guvernare ACUM-PSRM, în cadrul ședinței Parlamentului, transmite Știri.md.

Șeful statului a ținut un discurs în fața demnitarilor.

"Vă încurajez să susțineți în Parlament subiectele care sunt în interesul cetățenilor noștri. E nevoie să fiți sinceri cu dvs., să votați așa precum simțiți, nu cum vi se spune", a declarat Dodon.

Totodată, șeful statului a venit cu un apel pentru cei din PSRM și ACUM:

"Urmează o perioadă grea și încărcată. Vă îndemn pe toți să dați dovadă de maximă înțelepciune. Mi-aș dori ca partidele din coaliție să dea dovadă în campania electorală de un comportament democratic. Nu ne putem permite pauze electorale în activitatea noastră. Urmează un test pentru majoritatea parlamentară", a mai menționat Igor Dodon.

Deputații s-au întrunit astăzi, în ședință plenară pentru a vota proiectul de modificare a legii procuraturii, inițiat de Guvernul Sandu.

De menționat că pe ordinea de zi a aleșilor poporului este doar un singur subiect - schimbarea procedurii de selectare a noului procuror general, care oferă un rol sporit Ministerului Justiției și diminuează rolul Consiliului Superior al Procurorilor.

Știri.md amintește că proiectul de modificare a Legii cu privire la procuratură care prevede procedura de numire a Procurorului General a fost avizată pozitiv în ședința de vineri, 13 septembrie, a Guvernului.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării