main logo
520

Dodon: Banii din creditul rusesc vor ajunge în Moldova în aprilie

Preşedintele Igor Dodon a declarat că banii din creditul rusesc în valoare de $200 mil. vor ajunge în Moldova la începutul lunii aprilie.

Dodon: Banii din creditul rusesc vor ajunge în Moldova în aprilieFoto: știri.md

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta el a declarat vineri, în emisiunea sa pe canalul de YouTube, transmite Știri.md.

"Mulţi mă întreabă dacă Rusia va aloca bani din creditul promis, deoarece acum există şi o criză în Rusia. Răspund: creditul va fi şi reparaţia drumurilor va continua", a spus Dodon.

Potrivit lui, Duma de Stat a adoptat deja modificări la legea bugetului de stat, care includ inclusiv împrumutul pentru Republica Moldova.

"Spre sfârşitul săptămânii viitoare va fi semnat acordul de credit, până la sfârşitul lunii martie acesta va fi ratificat de Parlament, iar la începutul lunii aprilie, banii vor ajunge în Moldova. Totul va fi bine", a asigurat Preşedintele.

Anterior, premierul Ion Chicu, la fel, a declarat că se finalizează negocierile privind obţinerea creditului din Rusia. Potrivit lui, este vorba de obţinerea unui împrumut cu o dobândă de 2%. 

Negocierile privind acordarea creditului au fost iniţiate de Dodon la sfârşitul anului 2019, în cadrul unei întervederi cu preşedintele rus Vladimir Putin. 

El a spus atunci că este vorba de aproximativ $300 mil., iar condiţiile împrumutului sunt similare cu cele în baza cărora Moldova primeşte finanţare din România, BERD şi BEI - cu o rată a dobânzii de cel mult 1,5%.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării