main logo
568

Dodon anunță când va soluționa problema exportului în Rusia

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, intenţionează să soluţioneze problema tranzitului mărfurilor moldoveneşti în Rusia prin Ucraina în următoarele zile.

Dodon anunță când va soluționa problema exportului în Rusia

Şeful statului a comunicat în ajun, în cadrul unei ediţii speciale la postul de televiziune NTV-Moldova, că săptămâna viitoare va avea loc vizita sa oficială la Moscova şi întâlnirea cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Potrivit agenţiei Infotag, el a menţionat că "este necesară comunicarea, inclusiv privind tranzitul mărfurilor moldoveneşti prin Ucraina".

„Sper că unele probleme vor fi rezolvate înainte de întâlnirea cu Vladimir Putin", a subliniat Dodon, reamintind că, la sfârşitul anului trecut, s-a convenit referitor la introducerea taxei zero la cinci articole moldoveneşti.

„Hotărârea a intrat în vigoare la 30 decembrie. Dar acolo a fost propria interpretare. La unele puncte vamale ruse au spus că, potrivit legislaţiei ruse, hotărârea intră în vigoare în termen de 30 de zile. Alţii au decis că vor începe să lucreze la 1 ianuarie. Dar, pe lângă cele cinci mărfuri, din cauza problemelor pe care le au Rusia şi Ucraina, Federaţia Rusă a decis să suspende importul pentru 50 de mărfuri din Ucraina. Şi cineva acolo a pus o virgulă şi a scris "şi transportarea prin Ucraina". Adică tranzitul. Iar mărfurile moldoveneşti se încadrează în această categorie", a spus el, menţionând că "acestea sunt câteva poziţii de mărfuri, de importanţă majoră pentru Moldova, inclusiv vinuri şi produse conservate".

În opinia sa, aceasta înseamnă cheltuieli de călătorie suplimentare neprevăzute pentru exportatorii moldoveni.

„Trebuie să căutăm şi alte căi. Aceasta este fie drumul prin portul "Giurgiuleşti" pe apă, fie ocolind Ucraina. Dar ambele opţiuni implică cheltuieli suplimentare considerabile. De aceea, m-am adresat conducerii Federaţiei Ruse cu propunerea de soluţionare a problemei de tranzit. Noi propunem ca după aceea virgulă să se scrie "cu excepţia mărfurilor produse în ţările membre ale Uniunii Economice Eurasiatice şi ţările cu statut de observator în UEEA". Din fericire, anul trecut Moldova a devenit observator în această comunitate", a spus şeful statului.

Dodon a remarcat că „pentru el este important să fie rezolvată problema a zeci de producători care aşteaptă posibilitatea să-şi livreze bunurile pe piaţa rusă".

„Sunt sigur că vom găsi o soluţie. Înainte de călătoria mea în Rusia, va fi găsită o soluţie juridică la această problemă, iar în timpul vizitei vom decide ce scenariu să urmăm", a concluzionat Preşedintele Republicii Moldova.

Igor Dodon a menţionat, de asemenea, că dacă s-ar fi decis să candideze pentru funcţia de deputat în Parlament, această întâlnire, precum şi întâlnirile cu alţi politicieni străini ar fi fost imposibile în timpul campaniei electorale.

„Acesta este un alt argument de ce nu particip la alegerile parlamentare, dar continuă să-mi îndeplinesc funcţiile de Preşedinte", a afirmat şeful statului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării