Dodon a vorbit la un forum din Rusia despre globaliști și suveranitate
Aflat în Rusia, liderul partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a ținut un discurs la un forum din orașul Nijnii Novgorod. Acesta a spus că tendințele globale indică o trecere de la globalism la suveranitate. În același timp, el s-a referit la alegerile prezidențiale din România care au fost anulate și unde, potrivit socialistului, s-a opus acestui fenomen.
Dodon a spus la forumul „СО.ЗНАНИЕ” că „dezvoltarea durabilă a oricărui stat este imposibilă fără suveranitate și apărarea propriilor interese naționale”. Potrivit socialistului, „țările care vor putea să își asigure suveranitatea au șansa de a se dezvolta durabil”, transmite Știri.md, cu referire la newsmaker.md.
„Cred că la această etapă, cu suveranitatea se pot lăuda nu mulți jucători”, a adăugat el. În acest context, politicianul a menționat Rusia, China și Statele Unite ca exemple de țări care, în prezent, se pot lăuda cu suveranitate, exprimându-și totodată speranța că țările mici, cum ar fi Moldova, vor putea „găsi o nișă între Vest și Est, utilizând relațiile lor cu UE și CSI”.
„Noi suntem martorii unei etape serioase, un trend - dacă doriți, și toți noi înțelegem că de la globaliști noi trecem la suveranitate”, a adăugat el.
„Mi se pare că, în ultimii ani, țările UE și-au pierdut suveranitatea. Nu vorbim doar despre poziția lor față de război, ci și despre faptul că și-au pierdut suveranitatea în favoarea unor interese globale care nu corespund intereselor cetățenilor lor. Din această cauză, țările pierd”, a adăugat politicianul.
„Eu cred că așa-numiții „globaliști”, așa pur și simplu, să se predea nu intenționează. (...) Ați văzut ce s-a întâmplat săptămâna trecută în România - au anulat alegerile, pentru că cel care a câștigat în primul tur și putea câștiga alegerile, și se considera suveran - așa și se numea, în favoarea intereselor naționale, valorilor tradiționale, împotriva globaliștilor... pur și simplu au luat și au anulat alegerile. Așadar, dacă cineva crede că va fi ușor să se opună, atunci nu, nu va fi ușor. Dar acest trend deja nu mai poate fi oprit”, a spus Dodon.
Știri.md amintește că, delegația Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, condusă de președintele PSRM, Igor Dodon, efectuează o vizită de lucru la Nijni Novgorod în perioada 11-12 decembrie, la invitația guvernatorului regiunii, Gleb Nikitin.