Dodon a mers la biserică alături de candidata PSRM pentru Primăria Taraclia
Igor Dodon a participat la slujba de sărbătoare oficiată la Catedrala „Sfântul Gheorghe Purtătorul de Biruință” din Taraclia, cu ocazia hramului lăcașului de cult și a marcării a 213 ani de la fondarea orașului.
Foto: Igor DodonPotrivit unei postări publicate de Igor Dodon, la eveniment a fost prezentă și candidata PSRM la funcția de primar al orașului Taraclia, Ecaterina Iacobciac, transmite Știri.md.
În mesajul său, Dodon a menționat că s-a rugat împreună cu enoriașii pentru pace și bunăstare în Republica Moldova.
Totodată, Igor Dodon a transmis locuitorilor din Taraclia și tuturor cetățenilor țării urări de pace, bunăstare și armonie în familie.
Amintim că ieri, 5 mai, Igor Dodon a efectuat o vizită în municipiul Orhei, în contextul campaniei electorale pentru alegerile locale noi din 17 mai, unde formațiunea îl susține la funcția de primar pe Stanislav Balan.