main logo
348

Dodon a discutat cu secretarul OSCE despre distrugerea munițiilor din Transnistria

Preşedintele Igor Dodon s-a întâlnit miercuri cu secretarul general al OSCE, Thomas Greminger, aflat în vizită în Moldova.

Dodon a discutat cu secretarul OSCE despre munițiile din TransnistriaFoto: fb.com/IgorDodon

Potrivit agenţiei Infotag, Preşedintele a menţionat pe reţelele sociale că "în cadrul dialogului au fost examinate mai multe subiecte cu privire la procesul intern de consolidare a democraţiei, reglementarea problemei transnistrene, precum şi asistenţa OSCE în procesul de retragere şi distrugere a muniţiilor ruse din Transnistria", transmite Știri.md

"OSCE, în calitate de mediator, este un partener-cheie al Republicii Moldova în soluţionarea diferendului transnistrean, precum şi în oferirea asistenţei şi expertizei necesare în domenii legate de drepturile omului, statul de drept şi societatea civilă", a menţionat Dodon.

El a salutat angajamentul Slovaciei, care deţine preşedinţia în OSCE, de a oferi prioritate prevenirii, medierii şi atenuării conflictelor îngheţate. Dodon "a exprimat gratitudine pentru disponibilitatea de a organiza în luna octombrie întrunirea participanţilor la procesul de negocieri în formatul 5+2".

"Am relatat despre politica "paşilor mici" şi progresele realizate pe 6 probleme din pachetul celor 8 puncte, propuse de instituţia prezidenţială în anul 2017 şi Protocolul de la Berlin, semnat în 2016. Un succes semnificativ în domeniul respectiv poate fi considerat faptul că, începând cu 16 septembrie, oficialii moldoveni pot merge nestingherit în regiunea transnistreană în vizite private. Am calificat iniţiativa părţii ruse de relansare a procesului de distrugere a muniţiilor depozitate în localitatea Cobasna drept foarte binevenită şi un pas bun în contextul reglementării politice a problemei transnistrene", a spus Preşedintele.

Şeful statului şi-a exprimat speranţa că, "sub egida OSCE, acest proces ar putea fi realizat în termeni restrânşi şi cu eficienţă maximă".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării