main logo
348

Dodon a discutat cu experţii FMI revizuirea unor înţelegeri

Preşedintele Igor Dodon a discutat cu Misiunea de experţi FMI posibilitatea revizuirii unor înţelegeri care au fost atinse între Guvern şi Fond în cadrul vizitei anterioare a Misiunii la Chişinău, la mijlocul verii.

Dodon a discutat cu experţii FMI revizuirea unor înţelegeriFoto: știri.md

Potrivit agenţiei Infotag, şeful statului a menţionat pe pagina sa de facebook că "a exprimat poziţia Preşedinţiei faţă de principalele aspecte ale colaborării ţării cu această organizaţie financiară internaţională", transmite Știri.md.

Potrivit lui Dodon, el a reiterat "disponibilitatea de a continua colaborarea cu FMI după expirarea programului actual, în condiţiile agreării unor condiţii menite să asigure o dezvoltare economică robustă, sporirea nivelului de protecţie socială a populaţiei şi consolidarea reală a sistemului finanţelor publice".

"Republica Moldova are nevoie de suport financiar din partea partenerilor tradiţionali, va explora posibilităţile de extindere a geografiei potenţialilor donatori instituţionali sau bilaterali, dar accentul principal va fi pus pe politicile interne de dezvoltare economică, de extindere a bazei fiscale şi sporire a atractivităţii investiţionale, reieşind din interesul naţional al ţării", a declarat Dodon.

În acelaşi timp, el a remarcat "poziţia rezervată faţă de unele măsuri cu caracter fiscal, promovate în cadrul programului existent".

"În special, este vorba de modificările legislaţiei fiscale în privinţa sectorului HoReCa, care, în opinia noastră, pot afecta perspectivele de dezvoltare a unei ramuri strategice pentru Republica Moldova - turismul. Suntem de opinia că măsurile adoptate în acest sens trebuie revăzute fără a afecta relaţiile cu FMI, Guvernul şi echipa urmând să discute acest subiect în continuare. Totodată, în scurt timp va fi lansat un set de iniţiative menite să contribuie la dezvoltarea acestui sector important. Am reiterat poziţia noastră fermă de a nu admite majorări de impozite şi tarife, or aceste acţiuni descurajează creşterea economică, contribuie la exodul populaţiei din ţară şi nu aduc efectele pozitive scontate", a declarat Preşedintele.

El a informat echipa FMI şi despre proiectele sociale înaintate recent de instituţia prezidenţială. Este vorba, în special, despre indexarea de două ori pe an a pensiilor, despre asigurarea unei perioade garantate de primire a pensiei şi despre extinderea numărului beneficiarilor de ajutor în perioada rece a anului.

"Aceste proiecte sunt promovate actualmente în Parlament, fiind unanim susţinute de deputaţi in marea majoritate a comisiilor parlamentare, iar intenţia de a asigura un nivel mai sporit de protecţie socială celor mai vulnerabile categorii de populaţie a fost susţinută de reprezentanţii FMI", a amintit Dodon.

Şeful Misiunii FMI, Ruben Atoyan, a subliniat că Consiliul directorilor FMI a aprobat în şedinţa din 20 septembrie extinderea Programului cu Moldova.

"Discuţiile despre Moldova au durat o oră întreagă. Acest lucru arată că există un mare interes faţă de ţară, o susţinere mare şi există multe nuanţe pe care am vrut să le discutăm", a spus Atoyan.

Misiunea, care s-a aflat în Moldova timp de o săptămână, şi-a încheiat activitatea. În special, ea a evaluat procesul de planificare bugetară pentru anul 2020 şi a discutat perspectivele de cooperare după finalizarea actualului program, în martie 2020.

Anterior, Consiliul de directori executivi al FMI a finalizat a patra şi a cincea evaluare a Programului Republicii Moldova, prin Mecanismul extins de creditare (ECF) şi Mecanismul de finanţare extinsă (EFF). Astfel, Republica Moldova a obţinut acces la 33,6 milioane DST (drepturi speciale de tragere), echivalentul a $46,1 mil.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării