main logo
981

Dodon a discutat cu Ambasadorul SUA la Chișinău situația din țară

Preşedintele Igor Dodon şi Ambasadorul SUA la Chişinău, Dereck Hogan, au discutat miercuri situaţia social-politică din Moldova.

Dodon a discutat cu Ambasadorul SUA la Chișinău situația din țară

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta şeful statului a comunicat pe pagina sa de facebook, transmite Știri.md .

"Am examinat un spectru larg de chestiuni cu privire la relaţiile bilaterale, reiterând intenţia ambelor părţi de a consolida dialogul strategic în cele mai importante domenii. De asemenea, am discutat despre situaţia politică internă care s-a creat în ultimele zile în Republica Moldova, precum şi unele scenarii posibile de dezvoltare a acesteia", a scris Preşedintele.

La filmările protocolare, el a menţionat că, în aceste zile, când a apărut situaţia tensionantă, el a avut o corespondenţă cu diplomatul american, care se afla la Washington.

"În ţară avem o situaţie complicată. Aş spune chiar foarte dificilă. Singurul plus este că nu au existat violenţe. Asemenea riscuri au fost în weekend, mă bucur că nu s-a ajuns la ciocniri între susţinători opiniilor diferite. Dar situaţia rămâne tensionantă", a spus Dodon.

Analiştii aşteptau revenirea Ambasadorului SUA la Chişinău. În opinia lor, SUA, de care ascultă Partidul Democrat, pot contribui la înlăturarea tensiunilor şi la transferul paşnic al puterii de la Partidul Democrat către noul Parlament şi Guvern. 

Anterior, Departamentul de Stat al SUA, Uniunea Europeană, Ministerul de Externe al Rusiei, mai multe organizaţii internaţionale şi ţări europene au recunoscut noul Guvern condus de Maia Sandu şi şi-au declarat disponibilitatea de a coopera cu acesta.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării