main logo
517

Dodon a confirmat că ministrul rus al Apărării va sosi sâmbătă

Sâmbătă, ministrului apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Şoigu, va sosi la invitaţia preşedintelui Moldovei.

Dodon a confirmat că ministrul rus al Apărării va sosi sâmbătă

Potrivit Infotag, anunţul a fost făcut de şeful statului Igor Dodon, după o întrevedere cu ambasadorul rus la Chişinău Oleg Vasneţov, transmite Știri.md.

"Am discutat cu domnul Oleg Vasneţov programul vast de acţiuni dedicate marcării celor 75 de ani de la eliberarea Moldovei de fascism şi, în special, evenimentele comemorative de la Complexul memorial "Capul de pod Şerpeni" şi din Chişinău, organizate pe data de 24 august.

În cadrul acestor evenimente se preconizează participarea Ministrului apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Şoigu şi a vicepreşedintelui Consiliului Federaţiei, Galina Karelova, care vor vizita ţara noastră la invitaţia Preşedintelui RM", a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, el a relatat că în cadrul întrevederii, ambasadorul rus i-a înmânat invitaţia oficială din partea Preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, de a participa la acţiunile festive care vor avea loc la Moscova, la 9 mai 2020, cu prilejul marcării celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării