main logo
826

Discuții PDM-PAS-PSRM-Platforma DA. Slusari: Diferență de abordări

Pentru a lua anumite decizii în suportul agricultorilor, cum ar fi majorarea fondului de subvenții, declararea stării de urgență sau instituirea vacanței fiscale, este nevoie de implicarea Parlamentului, de convocarea unei ședințe extraordinare.

Discuții PDM-PAS-PSRM-Platforma DA. Slusari: Diferență de abordări

Cu regret, majoritatea PSRM-PDM nu s-a lăsat convinsă de Platforma DA să fie stabilită o dată anume pentru ședința extraordinară, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.

Despre aceasta a anunțat vicepreședintele Platformei DA după discuțiile de astăzi dintre PDM-PAS-PSRM-Platforma DA.

„Am constatat o diferență de abordări, cea mai mare neînțelegere a fost la stabilirea ședinței extraordinare. Opoziția a insistat pe stabilirea unei date. (...) Nici cei din PDM, nici cei din PSRM, nu au fost de acord să vină în fața presei să spună că iată în 7 zile convocăm ședința Parlamentului și lucrăm asupra agendei împreună cu Guvernul. Regretăm aceste lucru”, a spus Slusari după ședință.

Unicul lucru la care au convenit fracțiunile este că azi, la 14:00, un grup de lucru, format din câte un membru al fiecărei fracțiuni, va începe audierea miniștrilor, reprezentanților Băncii Naționale, probabil și prim-ministrul, ca cel târziu mâine dimineață să se identifice soluții pentru fermieri, astfel încât Guvernul să vină cu anumite decizii în cadrul Parlamentului.

Amintim că, deputații PDM, PSRM, PAS și Platforma DA au convenit asupra creării a două grupuri de lucru privind situația din agricultură și cea legată de pandemia COVID-19. Parlamentarii vor veni cu propuneri pentru soluționarea problemelor respective și vor elabora proiecte de hotărâri pe care le vor prezenta spre adoptare forului suprem.

În același timp, Partidul Acțiune și Solidaritate insistă pe convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului pentru a găsi soluții privind situația din agricultură și cea legată de pandemia COVID-19.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării