main logo
852

Din Turcia, direct la Moscova: Igor Dodon, din nou în deplasări

Președintele Igor Dodon are planificate, pentru sfârșitul acestei luni, două călătorii peste hotare.

Din Turcia, direct la Moscova: Igor Dodon, din nou în deplasări

Prima va fi la Istanbul, Turcia, pe 29 octombrie curent.
„Recep Erdogan m-a invitat la inaugurarea unuia dintre cele mai mari aeroporturi din lume, la Istanbul. Acesta va fi deschis pe 29 octombrie, de Ziua Naţională a Turciei”, a anunțat Dodon, transmite Ştiri.md cu referire la Ziarul Naţional.
Șeful statului a declarat într-o emisiune televizată de la finele săptămânii trecute că vizita dânsului la Istanbul va avea loc imediat după întâlnirea lui Recep Tayyip Erdogan cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, dar şi cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. De aceea, Dodon i-a adresat „o rugăminte” preşedintelui turc, atunci când acesta a vizitat R. Moldova, iar răspunsul îl va afla când va merge în Turcia.
Dodon nu a dezvăluit despre ce „rugăminte” este vorba, dar a anunțat că, în perioada 10 - 11 noiembrie curent, va merge la Paris, Franța, pentru a participa la un summit consacrat încheierii Primului Război Mondial, unde vor veni inclusiv președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin. Cel mai probabil, Erdogan a fost rugat să intermedieze o întrevedere dintre Dodon și Macron.

După vizita la Istanbul, pe 31 octombrie Igor Dodon va fi deja la Moscova, unde va avea o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin cu care va discuta despre exportul unor produse moldovenești pe piața rusă, dar și problema migranților. 

Ignorat de conducerile majorității statelor, în aceeași emisiune Dodon și-a exprimat speranța că va avea întâlniri şi cu conducerea Austriei, stat în care Vladimir Putin a participat recent la nunta ministrului de Externe.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării