main logo
1132

Diaspora, îndemnată să se înregistreze prealabil pentru anticipate

Cetățenii cu drept de vot ai Republicii Moldova, care se află în străinătate sau își au domiciliul în localitățile din stânga Nistrului și intenționează să voteze la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, se pot înregistra prealabil.

Diaspora, îndemnată să se înregistreze prealabil pentru anticipateFoto: știri.md

Potrivit unui comunicat emis de CEC, înregistrările făcute pentru scrutinele naționale precedente rămân a fi valabile, cu excepția cazurilor în care alegătorii intenționează să voteze într-o altă localitate din afara țării unde vor fi deschise secții de votare. În aceste situații, alegătorii pot face modificări în datele prezentate anterior, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

Procedura înregistrării prealabile se încheie cu 45 de zile înainte de data scrutinului. Alegătorii sunt invitați să completeze formularul de înregistrare on-line, la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md și să urmeze instrucțiunile privind completarea formularului online. Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hârtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la CEC și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Înregistrarea prealabilă are un caracter informativ și nu impune alegătorilor anumite obligațiuni.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării