Diaspora a decis scorul în turul I. CEC: Erau suficiente buletine de vot
La alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, votul diasporei a schimbat echilibrul puterii dintre principalii candidaţi.

Potrivit Infotag, despre aceasta arată rezultatele preliminare ale alegerilor prezidenţiale, publicate luni pe site-ul Comisiei Electorale Centrale (CEC), transmite Știri.md.
La secţiile de votare deschise peste hotare s-au prezentat la urne 149 840 de alegători (aproximativ 12% din numărul total de alegători care au participat la alegeri - "I").
Ce mai activă participare s-a înregistrat în: Republica Italiană - 46 442 de alegători; Marea Britanie -16 847; Republica Franceză - 15 616; Germania - 12 924; România - 12 912; Irlanda - 7 046; SUA - 5 755; Federaţia Rusă - 5603; Spania - 4300.
Preşedintele CEC,Dorin Cimil, a menţionat, luni, în cadrul unui briefing de presă că au fost suficiente buletine de vot pentru toate secţiile de votare.
În topul secţiilor unde s-au prezentat la vot cei mai mulţi alegători se regăsesc două secţii de votare - din Londra, Marea Britanie - 4 262 de alegători şi secţia de votare din Montreuil, Republica Franceză - 3 471 de alegători.
Potrivit rezultatelor preliminare, la secţiile de votare din străinătate, Maia Sandu a obţinut 70,1% din voturi (104 464), candidatul "Partidul Nostru", Renato Usatîi, - 17,27% (25 731), preşedintele în funcţie Igor Dodon - 3,65% (5 438).