main logo
2631

Diacov: Plahotniuc își va depune mandatul de deputat

Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, consideră că problemele Partidului Democrat sunt și problemele țării.

Diacov: Plahotniuc își va depune mandatul de deputatFoto: IPN

Potrivit lui, Republica Moldova are nevoie de o formațiune în centrul spectrului politic, care să păstreze echilibrul. „Acest lucru este important pentru dezvoltarea de mai departe a țării”, a declarat politicianul în emisiunea „Piatnița s Anatoliem Golea” de la postul de televiziune RTR Moldova, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Democratul spune că, în cadrul următorului Congres al formațiunii, care va avea loc pe 27 iulie, se va discuta despre organizarea PDM pentru alegerile locale care se vor desfășura pe 20 octombrie. 

„Este important acum să se discute cu organizațiile teritoriale pentru a ne pregăti de alegerile locale, este important să demonstrăm coeziune în interiorul partidului. Este important cine va fi liderul formațiunii, dar este important și care va fi echipa ce se va ocupa de alegerile locale”, a spus politicianul.

Dumitru Diacov crede că Pavel Filip este „un candidat serios” la șefia PDM. 

„Din fericire, la noi sunt foarte mulți oameni care ar putea să ocupe funcția de președinte al PDM. 

Oamenii se interesează activ și propun idei referitor la viitoarea conducere a partidului. De aceea, la Congres principalele noastre funcții sunt de a ne mobiliza, de a alege o nouă componență a Comitetului executiv și vom vorbi și despre cum trebuie să arate conducerea partidului”, a afirmat Dumitru Diacov.

Cât privește fostul lider al PDM,  Dumitru Diacov crede că acesta nu va mai reveni în formațiune, deși până acum nu a părăsit decât șefia partidului. 

„Mai devreme sau mai târziu, Vladimir Plahotniuc va depune mandatul de deputat și în circumscripția Nisporeni vor avea loc alegeri”, a afirmat președintele de onoare al PDM.

Dumitru Diacov speră ca PDM să aibă și un candidat pentru alegerile locale din municipiul Chișinău, deși înțelege că în capitală „este o împărțire în grupuri radicale”. 

„Îmi pare rău că noi nu am crescut o persoană specializată pe problemele orașului Chișinău. Noi avem mulți oameni interesanți, cu experiență, dar nu am fixat pe nimeni pe problemele orașului”, a comentat democratul. La viitoarele alegeri prezidențiale, președintele de onoare al PDM spune că formațiunea neapărat va avea un candidat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării