main logo
3707

Diacov dezvăluie cum Plahotniuc finanța PDM

Președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov, susține că Vladimir Plahotniuc a fost unul din principalii finanțatori ai formațiunii politice, dar nu apare în datele oficiale de la Comisia Electorală Centrală (CEC), deoarece acesta finanța partidul în calitate de persoană juridică, și nu fizică.

Diacov dezvăluie cum Plahotniuc finanța PDM

Întrebat în cadrul unui interviu pentru Ziarul de Gardă, de ce numele lui Plahotniuc nu se regăsește în datele CEC privind finanțarea PDM, Diacov a explicat că acesta acorda partidului bani în calitate de persoană juridică, transmite Știri.md cu referire la Cotidianul.md.

„Plahotniuc nu finanța partidul ca persoană fizică, ci ca persoană juridică. Avea relații cu mai multe persoane din mediul de afaceri și, probabil, colaborau. Este adevărat, acum lumea se orientează repede. Când ești la guvernare, se vor lângă tine, imediat ce pierzi puterea – se tot răresc și își schimbă culoarea”, a declarat Diacov.

Deși numele lui Vladimir Plahotniuc nu apare în rapoartele financiare prezentate de PDM la CEC, ex-premierul Pavel Filip a dezvăluit după fuga din țară a fostului său șef că anume acesta finanța „o parte importantă” a partidului și nu știe câți bani se achită pentru sediul formațiunii, amplasat chiar în curtea interioară a Procuraturii.

„Nu cred că este un secret că o parte importantă era finanțată de Vladimir Plahotniuc, lucru care nu se poate întâmpla mai departe, de aceea și am spus acest lucru, că urmează să identificăm un sediu care ne va costa mai ieftin”, a explicat președintele interimar al PDM.

Potrivit Raportului privind gestiunea financiară, depus la CEC, în 2018, PDM a cheltuit pentru întreținerea tuturor sediilor din țară ale partidului 4,1 milioane de lei. Suma este considerent mai mare decât cheltuielile din 2017 pentru sedii – 594 de mii de lei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării