main logo
1229

Dezvoltarea sectorului energetic: Modificările legislative propuse

Parlamentul a aprobat în prima lectură măsuri legislative pentru liberalizarea și dezvoltarea sectorului energetic. Proiectul de lege are drept scop armonizarea legislației naționale cu prevederile Directivei europene privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, în vederea eliminării incongruențelor existente.

Dezvoltarea sectorului energetic: Modificările legislative propuseImagine simbol

Totodată, inițiativa va contribui la îmbunătățirea mediului concurențial și a climatului de afaceri, precum și pentru crearea unei economii de piață reale, durabile și deschise spre exterior, transmite Știri.md.

Printre modificările legislative propuse figurează introducerea regimului special pentru importurile și livrările de gaze naturale prin rețele de gaze naturale și energie electrică. La fel, prevederile se referă la evitarea dublei impozitări la importul de gaze naturale și energie electrică.

De asemenea, se propune un mecanism de taxare inversă cu TVA pentru operațiunile de procurare, inclusiv în afara teritoriului Republicii Moldova, și livrare a energiei electrice și a gazelor naturale de către comercianți. 

„Acesta este prevăzut în Directiva europeană și va simplifica procedurile fiscale pentru operatorii din sector”, susțin autorii proiectului de lege.

Potrivit autorilor, adoptarea și implementarea acestui proiect va facilita integrarea pieței energetice a Republicii Moldova în piața unică europeană. Totodată, se urmărește crearea unui cadru fiscal clar și predictibil, care va stimula competiția pe piața energiei electrice și a gazelor naturale, creând beneficii pentru consumatori.

Proiectul de lege a fost votat în prima lectură de 53 de deputați. Documentul va fi propus Parlamentului spre examinare în a doua lectură.

Documentul a fost elaborat de Ministerul Finanțelor, în comun cu Ministerul Energiei, companiile din sectorul energetic, precum și cu suportul Secretariatului Comunității Energetice în cadrul proiectului EU4Energy.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării