Dezvoltarea sectorului agricol: Șefa MAIA, în discuții cu ambasadorul Japoniei
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a avut pe 10 aprilie o întrevedere cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Kazuyuki Takeuchi, în cadrul căreia au fost discutate perspectivele cooperării bilaterale în domeniul agricol.
Foto: maia.gov.mdCu această ocazie, șefa MAIA l-a felicitat pe diplomatul japonez pentru preluarea mandatului și i-a urat succes în activitatea sa în Republica Moldova. În cadrul discuțiilor, Ludmila Catlabuga a evidențiat sprijinul constant oferit de Japonia sectorului agricol din țară, transmite Știri.md.
„De-a lungul anilor, fermierii din Republica Moldova au apreciat sprijinul oferit de Japonia prin programele desfășurate în cooperare cu Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională. Acest parteneriat a adus rezultate vizibile pentru agricultura națională, prin investiții care au contribuit la modernizarea afacerilor și susținerea producătorilor agricoli. Ne dorim continuitate în această colaborare, inclusiv prin proiectul MAME 2, aflat în proces de pregătire pentru etapele următoare de aprobare și lansare”, a declarat Ludmila Catlabuga.
Potrivit autorităților, proiectul MAME 2 urmează să contribuie la creșterea productivității și competitivității întreprinderilor agricole, la sporirea rezilienței climatice și la alinierea sectorului la standardele Uniunii Europene.
De asemenea, oficialii au subliniat că, începând cu anul 2021, cu sprijinul Guvernului Japoniei și în cooperare cu JICA, prin intermediul ADMA, au fost dezvoltate și implementate opt proiecte dedicate agriculturii din Republica Moldova.
Aceste inițiative au susținut investiții în tehnică și echipamente agricole, soluții pentru zootehnie, digitalizare, sisteme de energie regenerabilă, fertilizanți, produse fitosanitare, precum și programe de instruire pentru fermieri.