main logo
454

Dereck Hogan: Partenerii externi vor să vadă mai multe reforme în Moldova în următorul an

Reformele în justiție și combaterea corupției sunt imposibile fără instituții puternice și independente, a declarat ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck Hogan, în cadrul celei de-a II-a reuniuni a Grupului comun de lucru privind consolidarea statului de drept din cadrul Dialogului Strategic Republica Moldova – Statele Unite ale Americii.

Hogan: Partenerii externi vor să vadă mai multe reforme în Moldova

Pe lângă instituții independente, ambasadorul a menționat necesitatea implementării unor procese de luare a deciziilor și unor achiziții transparente și simplificate, pentru a reduce oportunitățile de dezvoltare a corupției, transmite Știri.md cu referire la IPN.

La fel, a subliniat necesitatea susținerii reformatorilor din cadrul Guvernului, societății civile și mass-media.

Potrivit diplomatului american, SUA sunt angajate să susțină eforturile Moldovei în edificarea unor instituții democratice puternice, presei libere, societății civile energice și unei justiții independente, „care să poată proteja cetățenii țării și să pună capăt corupției endemice care a ținut Moldova captivă prea mult timp”.

„După cum au arătat sancțiunile impuse lui Vlad Plahotniuc în această lună, Statele Unite sunt angajate să ajute Moldova în combaterea corupției și îmbunătățirea statului de drept. Cetățenii merită un sistem de justiție care îi tratează pe toți în mod egal”, a declarat diplomatul.

Jordan Andrews, reprezentant al Biroului Internațional de Asistență în Combaterea Traficului de Droguri și Aplicare a Legii (INL) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, a spus că INL a investit aproape 25 de milioane de dolari, inclusiv nouă milioane în ultimii ani, pentru reforma justiției. 

Împreună cu partenerii din Moldova, INL a lucrat la dezvoltarea poliției comunitare, a construit un laborator de criminalistică, a organizat instruiri pentru ofițerii de poliție, a oferit echipament. Partenerii externi vor să vadă mai multe reforme în următorul an, începând de la  prevenirea corupției, oprirea justiției selective, întărirea statului de drept, a menționat oficialul american.

Aureliu Ciocoi, ministru al afacerilor externe și integrării europene, a regretat că, în aproape 30 de ani de independență, Moldova „a eșuat în realizarea unui sistem independent de justiție”, iar „o mare parte a sprijinului financiar oferit Republicii Moldova din partea partenerilor internaționali, precum și din partea SUA, a mers niciunde”. Ministrul a dat asigurări că autoritățile Moldovei, cel puțin actualul guvern, va face totul ca această reformă a justiției să aibă succes.

Și ministrul justiției, Fadei Nagacevschi, a remarcat că Guvernul SUA a oferit constant Republici Moldova asistență tehnică în domeniul consolidării capacităților sectorului justiției și bunei guvernări. Începând cu 2017, USAID a inițiat și implementat programe de asistență și dezvoltare pentru sistemul judiciar din Moldova de peste zece milioane de dolari. Asistența a constat în crearea și pilotarea unor sisteme inovatoare pentru judecătorii din Moldova, programul integrat de gestionare a dosarelor (PIGD) și sistemul de înregistrare audio a ședințelor de judecată „SRS Femida”. SUA a contribuit și la consolidarea capacităților organelor de drept și aplicarea legii din Republica Moldova prin intermediul programelor finanțate de Biroul Internațional de Asistență în Combaterea Traficului de Droguri și Aplicare a Legii (INL) din cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării