main logo
2634

Deputatul care figurează în raportul Kroll și care a fost șef la Vamă

Candidatul independent Viorel Melnic, de profesie economist, a câștigat alegerile din circumscripția nr. 48 regiunea transnistreană-sud.

Deputatul care figurează în raportul Kroll și care a fost șef la VamăDeputatul care figurează în raportul Kroll și care a fost șef la Vamă

Este conferențiar universitar la Universitatea Agrară. Viorel Melnic a fost şef al Serviciului Vamal, dar şi ex-viceministru al economiei. Viorel Melnic este conducătorul AO „Pentru Orhei”. Până în anul 2015 a făcut parte din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, condus pe atunci de Igor Dodon, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

Ziarul de Gardă scrie că fostul director al Serviciului Vamal a fost exclus din organele de conducere ale Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, după ce Igor Dodon a aflat despre implicarea lui Melnic în schemele frauduloase de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. La începutul anului 2016 Melnic a fost numit în funcția de consilier pe principii obștești pentru probleme economice, al primarului Ilan Șor.

Potrivit portalului anticorupție.md, Melnic a fost președinte al  Consiliului de Administrație al băncii Unibank. Numele lui a apărut şi în raportul companiei Kroll, care investighează furtul miliardului din sistemul bancar moldovenesc. Melnic este vizat drept posibil complice la „Jaful secolului”, în calitate de acționar și președinte al consiliului de administrație al Unibank. El a declarat, însă, pentru Rise Moldova, că a ieșit din bordul instituției financiare „înainte de scandalul Kroll”. 

Tot Rise Moldova relata în martie 2017 că, la începutul acestui an, Ilan Șor a cedat magazinele duty-free din Kârgâzstan unei firme din Federația Rusă deținută de afaceriști originari din Chișinău. În afacerea inițiată acum câțiva ani, Șor s-a asociat cu Viorel Melnic și cu fiica unui fost deputat kârgâz.

În informația prezentată la CEC, Viorel Melnic indică că activează în calitate de conferențiar universitar la Universitatea Agrară. Conform declarației de avere și interese personale pentru 2017-2018, Melnic a obținut un salariu de peste 126 de mii de lei din salariul la Universitate. 

O altă sursă de venit au fost peste 2 milioane de lei – dividende obținute de la SRL „Activ Broker”, la care deține 100%. Melnic declară că are în proprietate două terenuri, un apartament de 92 m2 și un Mercedes fabricat în 2016, pe care l-a achiziționat în 2017 cu 590 de mii de lei. Melnic a trecut pe hârtie și pachetul de acţiuni deținute la Unibank, de 4,61%.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării