main logo
1360

Deputatul blocului ACUM care și-a stabilit deja agenda pentru 3 luni

Partidul Acțiune și Solidaritate, unul din pilonii blocului ACUM, se pare că recunoaște legalitatea alegerilor. Acest lucru îl putem deduce din urma unei postări a deputatului ales pe circumscripția 30, Dan Perciun.

Deputatul blocului ACUM care și-a stabilit deja agenda pentru 3 luniDeputatul blocului ACUM care și-a stabilit deja agenda pentru 3 luni

Acesta și-a stabilit o agendă pentru următoarele trei luni în care va încerca să își respecte promisiunile oferite în campania electorală, transmite Știri.md cu referire la telegraph.md

Într-o postare pe o rețea de socializare, Dan Perciun a scris că, până se validează mandatele, definitivează agenda pentru următoarele 3 luni, pornind de la angajamentele luate înainte de campanie.

Dan Perciun, care este președintele organizației de tineret al Partidului Acțiune și Solidaritate scrie pe profilul său de Facebook că intenționează să se ocupe în primul rând de rezolvarea problemelor din Educație, acesta fiind domeniul în care a lucrat alături de Maia Sandu în cadrul Ministerului Educației în perioada guvernării PLDM. 

Totodată, tânărul deputat spune că va încerca să schimbe starea lucrurilor în transportul public, fondul locativ și în domeniul tineretului.

Amintim că președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, totodată copreședinta blocului ACUM, Maia Sandu a declarat imediat după alegeri că acestea ar fi fost falsificate. Acest lucru însă vine în contradicție cu observatorii OSCE, IRI dar și Departamentul de Stat al SUA, care au recunoscut alegerile parlamentare din 24 februarie ca fiind absolut legale.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării