main logo
1068

Deputații care nu poartă mască sau o poartă greșit în Parlament

Plenul Parlamentului Republicii Moldova este un spațiu public închis, ceea ce înseamnă că persoane prezente în încăpere urmează să poarte mască de protecție în mod obligatoriu.

Deputații care nu poartă mască sau o poartă greșit în ParlamentFoto: cotidianul.md

Nu toți deputații respectă însă prescripția legală, transmite Știri.md cu referire la cotidianul.md

Mai mulți aleși ai poporului au putut fi surprinși la ședința plenară de joi, 9 iulie, fără a purta mască, sau purtând-o greșit: sub nas sau atârnând pe ureche.

Deputații socialiști Bogdan Țîrdea și Vitalie Evtodiev nu au purtat mască.

Fără mască a stat și socialistul Alexandr Nesterovschii, iar colegul său din stânga Vladimir Mîzdrenco, purta masca sub barbă. De menționat este că Mîzdrenco a declarat că a fost infectat cu COVID-19, însă între timp s-a însănătoșit. 

Socialistul Mihail Paciu a purtat timp îndelungat masca pe o ureche. În imaginea de mai jos și Corneliu Furculiță poate fi văzut fără mască. Cu toate acestea, președintele fracțiunii PSRM a luat cuvântul în acea perioadă, astfel că nu putem afirmă că a stat permanent fără mască sau doar și-a scos-o pentru a lua cuvântul la microfon.

Printre deputații PSRM care n-au purtat astăzi mască se mai numără Adrian Lebedinschi și Anatolie Labuneț, iar Radu Mudreac a fost surprins purtând masca sub barbă.

Alt socialist care a purtat masca sub barbă este Nicolae Pascaru. De cealaltă parte a sălii, și câțiva deputați din opoziția de dreapta au călcat strâmb. Deputatele Platformei DA, Maria Ciobanu și Arina Spătaru (cea care a fost infectată cu COVID-19) nu au purtat mască. 

Totodată, deputatul Iurie Reniță a fost surprins purtând masca incorect, însă ulterior și-a ajustat-o corespunzător. De menționat că Chiril Moțpan, cel care apare în fotografie purtând masca pe barbă, a luat cuvântul la microfon în acea perioadă.

Amintim că în Republica Moldova purtarea măștii de protecție este obligatorie în spațiile publice închise.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării