Deputat: Sistemul de asistență juridică garantată de stat necesită îmbunătățiri
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, a participat la examinarea raportului Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat (CNAJGS) pentru anul 2025. În cadrul discuțiilor, parlamentarul a semnalat mai multe probleme legate de eficiența sistemului, accesul la justiție și capacitatea administrativă a instituției.
Imagine simbolPotrivit deputatului, raportul arată că în 2025 statul a plătit peste 73 de milioane de lei pentru serviciile avocaților care oferă asistență juridică garantată de stat, în timp ce recuperarea cheltuielilor suportate de stat a constituit aproximativ 315.000 de lei, transmite Știri.md.
„Raportul arată că în 2025 statul a plătit peste 73 de milioane de lei pentru serviciile avocaților, dar recuperarea cheltuielilor suportate de stat a constituit doar 315.000 de lei. Înțeleg că recuperarea ține de Serviciul Fiscal de Stat. Cum totuși poate fi justificată această diferență? Poate este cauzată de faptul că mecanismul actual de recuperare a costurilor nu este, de fapt, eficient? Nu trebuie să admitem abuzuri, dar nici să limităm dreptul la justiție!”, a declarat Berlinschii.
Deputatul a atras atenția și asupra distribuției inegale a avocaților în teritoriu. Conform raportului, aproximativ 60% dintre avocații din sistem sunt concentrați în municipiul Chișinău, în timp ce în unele raioane există un deficit de specialiști.
În opinia sa, această situație ridică semne de întrebare privind capacitatea statului de a asigura în mod real dreptul constituțional la apărare pentru cetățenii din diferite regiuni ale țării.
De asemenea, Berlinschii a menționat problema capacității administrative a sistemului. Potrivit datelor prezentate în raport, instituția gestionează peste 65.000 de cazuri anual cu doar 39 de angajați administrativi, care coordonează activitatea a peste 500 de avocați contractați.
„Este realist ca un aparat administrativ atât de redus să asigure controlul calității și buna gestionare a unui volum atât de mare de cauze?”, a spus deputatul.
În concluzie, Alexandr Berlinschii a declarat că sistemul de asistență juridică garantată de stat ar avea nevoie de îmbunătățiri, iar Parlamentul ar putea interveni pentru perfecționarea cadrului legislativ, dacă va fi necesar.
„Accesul real la justiție nu înseamnă doar legi bune pe hârtie, ci un sistem funcțional, echitabil și administrat eficient pentru toți cetățenii”, a subliniat parlamentarul.