main logo
2341

Deputat, despre reținerile din ultimele zile: Noi le construim pușcării noi

Deși mai multe nume sonore, politicieni, deputați sau oameni de afaceri, precum Vladimir Plahotniuc, Constantin Țuțu sau Veaceslav Platon, au părăsit Republica Moldova pentru a scăpa de justiție și condamnări la ani de închisoare, eforturile lor de a se eschiva de răspundere penală încep să pară zadarnice.

Deputat, despre reținerile din ultimele zile: Le construim pușcării noiFoto: Vasile Grădinaru

Potrivit deputatului PAS Vasile Grădinaru, în fața instanțelor străine aceștia par să invoce că dosarele de acasă ar fi presiuni politice sau că nu ar exista condiții pentru detenția în penitenciarele moldovenești. Totuși, Grădinaru a menționat, în platoul emisiunii „Secretele Puterii”, că există soluții chiar și pentru astfel de reclamații, căci „se construiesc pușcării noi”, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.

Parlamentarul a evidențiat faptul că, odată ajunși peste hotare, fie Platon, fie Plahotniuc, tind să invoce presiune de natură politică asupra lor cu scopul tergiversării procesului de examinare a dosarelor. De asemenea, potrivit deputatului PAS, Veaceslav Platon, de exemplu, ar mai fi invocat în fața instanței engleze și „lipsa unor condiții bune de întreținere în penitenciarele din Republica Moldova”. Totuși, Grădinaru a ținut să sublinieze că pentru acest lucru „se construiesc pușcării noi”.

„Ei toți au fugit în afară și imediat ce pleacă în afară ei toți invocă presiuni politice și invocă azil politic. De ce? Pentru că juridic acest lucru le permite să tergiverseze de timp pentru a răsturna guvernarea. Acest lucru a făcut-o și Platon, și Plahotniuc, și alții. Platon, de exemplu, invocă drept motiv că ar fi presiune politică, iar alt motiv - că nu sunt condiții bune de întreținere în penitenciar pentru ei. Noi le construim pușcării noi”, a afirmat Grădinaru.

Alesul poporului a insistat și asupra faptului că există progrese în cea ce privește reforma justiției moldovenești. Drept exemplu, el a invocat dosarul lui Alexandr Nesterovschi și al Irinei Lozovan, care și-au primit sentința în primă instanță în aproximativ un an, spre deosebire de alte dosare care ar fi mutate de pe o masă pe alta deja de ani la rând.

„Acum întrebarea este alta: ce a făcut justiția noastră pentru a ajunge la etapa asta? Lucrurile se schimbă și merg mai bine. Da, noi putem să vedem și partea rea a lucrurilor, pentru că, vă spuneam, nu toți judecătorii și procurorii au fost verificați, nu toți cei care au săvârșit infracțiuni au fost excluși și așa mai departe, dar o bună parte a justiției se schimbă. Și ați văzut cazul Lozovan și Nesterovschi - 1 an și 3 luni condamnare în primă instanță, comparativ cu alte dosare care au fost murate zeci de ani de zile; bașcanul iarăși are un an și un pic de când a fost început dosarul și pronunțarea e undeva prin august. Lucrurile se întâmplă. Da, e clar că nu se întâmplă peste noapte, dar totuși se întâmplă. Acum, dacă noi nici nu am fi modificat legislația, dacă nu am fi schimbat anumiți oameni, nici asta nu s-ar fi întâmplat”, a adăugat parlamentarul.

Deputatul PAS a mai ținut însă să remarce diferența dintre felul în care s-a reacționat la nivel internațional în privința deputaților sau oamenilor de afaceri care au încercat să-și găsească refugiu peste hotarele Republicii Moldova. Uniunea Europeană, de exemplu, depune eforturi pentru a-i aduce pe unii inculpați în fața justiției, timp în care Federația Rusă încearcă să-i ajute pe alții să scape de pușcărie în Republica Moldova.

„Este evident că Uniunea Europeană conlucrează cu noi și încearcă să ne ajute ca să-i aducem acasă (referire la arestul lui Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu - n.r.), Federația Rusă îi cară prin Transnistria (referire la cazurile Irinei Lozovan și Alexandr Nesterovschi - n.r.) și încearcă să-i scoată sau să-i protejeze la ei pe teritoriu”, a punctat Vasile Grădinaru.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării