main logo
969

Deputat: Dacă PSRM și ACUM vor coopera, PDM va începe să se destrame

În prima zi a votului parlamentar comun al Partidul Socialiştilor şi blocului politic ACUM, sistemul Partidului Democrat se va destrăma, a declarat deputatul socialist Gaik Vartanean.

Deputat: Dacă PSRM și ACUM vor coopera, PDM se va destrăma

Potrivit agenţiei Infotag, luni, la o dezbatere publică cu participarea deputatului ACUM, Igor Munteanu, el a menţionat că "deoligarhizarea statului va începe din momentul în care partidele vor începe să coopereze în organul legislativ", transmite Știri.md.

"Pentru a distruge sistemul oligarhic, care a fost construit timp de zece ani, sunt necesare acţiuni-fulger, nu vom avea timp pentru raţionamente şi discuţii. Dar, la momentul de faţă, deja a doua săptămână la rând facţiunile nu pot desfăşura o întâlnire, în timp ce rivalul nostru politic, PDM, ia decizii instant", a spus politicianul.

El a subliniat că blocul, în ciuda "intenţiilor sale pozitive de eliberare a Moldovei, trebuie să înţeleagă mai întâi că proces de deoligarhizare nu este un talk-show, ci o muncă grea în cadrul căreia urmează să se opună o întreagă maşinărie de stat".

Vartanean a menţionat, de asemenea, victoria lui Vladimir Zelenski la alegerile prezidenţiale din Ucraina, comparând-o cu rezultatele alegerilor parlamentare în Republica Moldova: "majoritatea cetăţenilor au votat împotriva sistemului".

"Forţele de opoziţie au posibilitatea să schimbe guvernarea în republică. Prin urmare, fracţiunile trebuie să se concentreze asupra acestei paradigme. Pentru aceasta, în numele unui scop comun, trebuie să renunţăm la contradicţii. În plus, partenerii internaţionali au în general o atitudine pozitivă faţă de o asemenea evoluţie a lucrurilor. Sperăm că blocul ACUM îşi va putea depăşi temerile şi, în ciuda diferenţelor existente, va da dovadă de maturitate politică. Pentru că, dacă acum nu vom reuşi să găsim soluţii de compromis, atunci posibil să nu existe altă şansă", a concluzionat politicianul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării