main logo
763

Denis Ulanov: Alegerile anticipate sunt inevitabile

Deputatul Partidului Politic Șor, Denis Ulanov, susține că se conturează două scenarii, iar unul dintre ele se referă la un posibil Guvern care ar putea fi numit în scurt timp și care, în opinia sa, nu va putea activa eficient.

Denis Ulanov: Alegerile anticipate sunt inevitabileFoto: IPN

Cel de-al doilea scenariu, potrivit lui Ulanov, este unul de succes și presupune desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate. Declarațiile au fost făcute pentru presă după consultările cu șeful statului, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Denis Ulanov a menționat că cea de-a doua variantă, alegerile anticipate, este una de succes și cu perspectivă. „Alegerile anticipate inevitabil vor avea loc și în actuala situație este cel mai corect format și aceasta pentru că un guvern care nu are sprijinul unei majorități parlamentare este sortit să activeze într-un format incomplet. Mai mult ca atât, în țara noastră nu există experiența unei activități eficiente și de lungă durată a unui executiv minoritar”, a declarat deputatul.

În opinia sa, este nevoie de pornit de la ceva, dar nu de la experiențe în rândul alegătorilor, ci de la decizii corecte ale partidelor politice care pot forma o majoritate și care să acționeze în interesul alegătorului. 

„Aceasta este poziția noastră și ea va rămâne neschimbată până când vom ajunge la alegeri parlamentare anticipate, iar ce va avea loc mai departe, urmează să vedem”, a mai spus Denis Ulanov.

Partidul Șor are șapte mandate de deputat. Liderul formațiunii, deputatul Ilan Șor, este dat în urmărire internațională și nu se prezintă la ședințele Parlamentului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării