main logo
955

Democrații se plâng de tratament discriminatoriu: Nu ne oferă microfonul

Deputatul Partidului Democrat, Vladimir Cebotari, consideră că, "în viziunea majorităţii parlamentare (PSRM şi ACUM), opoziţia (reprezentată de PDM) trebuie tratată discriminatoriu”.

Democrații se plâng de tratament discriminatoriu: Nu ne oferă microfonul

Potrivit agenţiei Infotag, marţi, la un briefing la Parlament, el a comunicat jurnaliştilor că "aşa-numita coaliţie nu oferă microfon deputaţilor altor facţiuni, îi lipseşte de cuvânt chiar şi în ceea ce priveşte chestiunile tehnice şi nu doreşte să asculte opinia altora", transmite Știri.md.

"Activitatea Parlamentului se desfăşoară într-un mod netransparent, agenda a fost elaborată practic "pe genunchi", proiectele din agendă nu au trecut prin procedura de discutare în comisii. Deputaţii din coaliţie se simt confortabil în fotoliile lor şi s-au transformat deja într-un regim dictatorial", consideră reprezentantul fostei coaliţii de guvernământ.

El a acuzat blocul ACUM de "o nouă trădare - revenirea celor mai importante structuri (SIS şi Serviciul Pază de Stat) în subordinea Preşedintelui".

"Şi acest pas a fost făcut pofida numărului mare de suspiciuni şi dovezilor că Preşedintele serveşte interesele altui stat. ACUM şi-a dovedit loialitatea faţă de socialişti şi cu greu poate fi considerată o forţă proeuropeană", a spus democratul.

Potrivit lui, majoritatea parlamentară a început deja "vânătoarea de vrăjitoare", aprobând crearea unei comisii de anchetă a puciului organizat de PDM.

"Însă această atitudine nu ne sperie. Misiunea noastră în Parlament este să reprezentăm interesele cetăţenilor simpli. Îi vom obosi pe deputaţii din majoritatea parlamentară şi vom lupta pentru iniţiativele noastre", a declarat fostul ministru al Justiţiei.

Întrebat despre locul unde se află colegul său, fostul speaker Andrian Candu, el a spus că acesta este "în drum spre Chişinău".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării